Președintele și directorul executiv al Air Canada, românul Călin Rovinescu, a fost numit CEO-ul anului și strategul anului de către The Globe and Mail, scrie paginiromanesti.ca.
Este a doua oară când Călin Rovinescu a primit titlul de CEO-ul anului din partea celor de la The Globe and Mail.
Călin Rovinescu ocupă funcția de președinte și director executiv al Air Canada de la 1 aprilie 2009.
Născut în Bucureşti în 1955, la vârsta de şase ani se mută la Montreal alături de familia sa, părinţii Ionel şi Adriana, dar şi sora sa Olivia. „Aveam două valize şi 200 de dolari. Niciunul dintre noi nu vorbea franceza sau engleza”, spunea Rovinescu într-un interviu acordat presei canadiene, potrivit Ziarului Financiar.
A făcut studii de drept la Universitatea din Ottawa pe care şi le-a completetat la Universitatea din Montreal. Timp de 20 de ani a lucrat în cadrul firmei de avocatură Stikeman Elliott, specializându-se în corporate finance, fuziuni şi achiziţii.
„Încă de la începutul carierei mele ca avocat, partenerii firmei mi-au acordat multe responsabilităţi. A fost un lucru care mi-a dat curaj, multă încredere de a încerca diferite strategii, de a-mi asuma riscuri, mereu calculate, dar şi de a-mi asuma răspunderea”, spune pentru ZF Călin Rovinescu.
Editor web: Liviu Cojan