Șeful Nissan spune că arestarea lui Ghosn este o "oportunitate" de a fi revizuită alianța.
Mitsubishi dorește, de asemenea, o rediscutare a parteneriatului, riscând o ruptură de Franța, potrivit ft.com. Șeful executiv al companiei Nissan a numit eliminarea lui Carlos Ghosn "o bună ocazie" de a revizui alianța constructorilor japonezi cu Renault în comentariile adresate personalului care ar putea slăbi poziția partenerului său francez.
În primele remarci făcute după arestarea și demiterea lui Ghosn în calitate de președinte, Hiroto Saikawa, șeful Nissan a acuzat o natură dezechilibrată a alianței și a spus că prea multă putere a fost concentrată în Carlos Ghosn.
"Când Carlos Ghosn era aici, indiferent de ceea ce am discutat cu Renault, am făcut-o adesea prin el", a declarat Saikawa, potrivit unei persoane care l-a auzit vorbind luni la sediul Nissan din Yokohama. "Considerăm ca aceasta este o ocazie buna de a explora modul în care alianța poate fi sănătoasă și durabilă în viitor".
Renault și guvernul francez au declarat că doresc să păstreze status quo-ul cât timp Ghosn este ținut într-o închisoare din Tokyo. Renault a numit o echipă de conducere interimară, însă a susținut că Carlod Ghosn va rămâne președinte și director executiv.
Nu în ultimul rând Osamu Masuko, șef al Mitsubishi, a spus că va exista o revizuire a alianței.
După o întâlnire de o oră de luni, Mitsubishi a declarat că domnul Masuko va prelua funcția de președinte interimar, în timp ce compania a subliniat că alianța va continua să evolueze chiar și în absența domnului Ghosn.