Tinerii sunt tot mai pretenţioşi când vine vorba să îşi caute serviciu. Chiar dacă nu au experienţă, cer salarii mai mari decât sunt dispuşi să ofere patronii unor debutanţi, vor timp liber şi pachete pentru recreere. Oamenii de afaceri nu sunt însă dispuşi să le facă pe plac unor începători, chiar dacă au nevoie de angajaţi. Studiile arată că o treime dintre companii vor face recrutări în perioada următoare, relatează Digi24.
„Oferta de locuri de muncă este foarte mare. Practic nu a mai fost aşa dinainte de criză. 100 de companii au peste 5.000 de locuri disponibile. Însă şi pretenţiile celor care caută un loc de muncă au crescut”, relatează Gabriel Bălaşu, reporter Digi24.
- Undeva pe la 4.000 de lei, pe acolo. Beneficii medicale, ştiu eu, bonuri de masă, entertaiment.
Ca să poată negocia, tinerii trebuie să răspundă însă corect la prima întrebare pusă de un angajator: Ai o experienţă anterioară sau eşti la început de drum?
Mulţi dintre tinerii care caută un loc de muncă nu vin însă cu experienţă. Cu toate acestea, salariul este cel mai important pentru 40% dintre tineri. 31 de procente vor un echilibru foarte bun între timpul liber şi carieră.
- Ar trebui să includă un program fix, un contract pe perioadă nedeterminată, mi-aş dori să fie o corporaţie unde să mă pot dezvolta.
Angajatorii sunt deschişi uneori la negocieri, dar nu cu cei lipsiţi de experienţă.
„Ies de pe băncile facultăţii de cele mai multe multe ori şi consideră că sunt pregăţi să devină manageri, să conducă o echipă amplă”, spune Estera Anghelescu, director recrutare firmă de retail.
„Am întâlnit aşteptări salariale care depăşeau şi pragul de 1.000, 1.500 de euro poate, pentru persoane fără experienţă”, spune Cristina Mocanu, director HR la o instituţie financiară.
Peste 40% dintre companiile care au făcut oferte la târgul de locuri de muncă de la Bucureşti au inclus în pachetul salarial şi programe de pregătire profesională. 29% oferă şansa unor proiecte în afara ţării, iar 27% au oportunităţi de relocare în străinătate.