Blue Air și-a modificat forma de organizare juridică din Societate cu Răspundere Limitată (SRL) în Societate pe Acțiuni (SA). De asemenea, numele companiei, Blue Air - Airline Management Solutions SRL, a fost, la rândul său, schimbat în Blue Air Aviation, arată un comunicat transmis joi de companie.
„Prin decizia Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 3 august 2018, Blue Air și-a schimbat forma de organizare juridică din SRL. în SA. Pentru a marca acest pas, am ales și un nume nou, care ne redefinește mai bine identitatea: Blue Air Aviation”, a declarat Gheorghe Răcaru, directorul general al Blue Air.
Schimbarea anunțată de Blue Air face parte din strategia companiei de a-și consolida poziția și de a deveni un puternic operator aerian paneuropean. Tudor Constantinescu, directorul comercial al Blue Air, a subliniat că „în continuare, ne propunem să arătăm că suntem o companie solidă”.
Blue Air estimează pentru 2018 peste 5,5 milioane de pasageri și o cifră de afaceri de 460 de milioane de euro, ambii indicatori în creștere cu 10% față de anul trecut. În anul 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind, în premieră, compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați, statut pe care și l-a menținut de-atunci până în prezent. Compania are aproximativ 1.500 de angajați, dintre care peste 800 sunt personal navigant.