Comentariu Business Club. Banca Națională se aprinde la culoare (politică) și sacrifică un profesionist: Cristian Popa

Data publicării:
cristian popa bnr - 6192900-Mediafax Foto-Bogdan Danescu

(Cristian Popa FOTO: MEDIAFAX)

Banca Naţională începe să prindă culori politice ceva mai aprinse. Erau ele acolo, dar estompate. Poziţiile din Consiliul de Administraţie au devenit premii de consolare şi locuri de parcare ale unor oameni deveniţi indezirabili politic. Şi e mai grav când se ajunge la vârful conducerii BNR.

Odată cu Cristian Popa, din conducerea BNR pleacă alţi doi profesionişti: Nicolae Dănilă, fost preşedinte de bancă, şi Napoleon Pop, fost director al Centrului de Cercetări Financiare al Academiei Române.

Florin Cîțu: România urmează calea deschisă de Ungaria. Politica monetară va fi subordonată politicului

„Pleacă cineva care are experienţă (Cristian Popa - n.r.) şi cred că era singurul din acel Consiliu care înţelegea cum funcţionează politică monetară, şi aici mă refer chiar şi la domnul Isărescu, deci Cristian Popa era cel care vorbea cu investitorii, cel care-i înţelegea. El a contribuit la sistemul de ţintire directă a inflaţiei, deci era un profesionist. Singurul profesionist din consiliu din punctul meu de vedere. Plecarea domniei sale arată clar că România urmează calea deschisă de Ungaria, anul trecut, în sensul că politică monetară va fi subordonată total politicului, nu mai există niciun fel de dubiu. Nu o să mai existe politică monetară independentă.

Din punctul meu de vedere, clar o să vedem o politică monetară care nu va penaliza excesele politicii fiscale. Nu a făcut-o ferm nici până acum, dar măcar mai era Cristi Popa care-i mai trăgea de mânecă. Acum se va putea face orice şi aici mă refer la deficit mărit, politica fiscală va fi susţinută de politica monetară care va face ce-i dictează politică fiscală”, a comentat pentru Business Club Florin Cîțu, consultant financiar.

Cristian Popa era considerat succesorul lui Mugur Isărescu

Cristian Popa este în Consiliul de administraţie al BNR din 1998. Avea atunci 34 de ani. A fost adus de tânăr pentru a fi omul pentru viitor. Este omul care se ocupa de politica monetară, practic de activitatea de bază a băncii centrale. De mulţi experţi era considerat elevul lui Isărescu, omul adus să preia banca centrală în momentul în care el se va retrage. Până acum câteva zile, până sa se supere baronii pe Liviu Voinea, Cristian Popa era în cărţi.

Pentru că sistemul de la noi este strâmb, oamenii din consiliu trebuie să aibă o susţinere dintr-o anumită zonă. Cristian Popa ar fi urmat să primească un vot de încredere din partea PSD şi a celorlalte partide de la guvernare. În cei 16 ani de BNR, el a fost asumat de partidele de la guvernare. Şi avea susţinerea lui Isărescu, care, în conjunctura actuală, se pare că nu a mai fost de ajuns.

Oameni cu sprijin politic în Consiliul BNR

În Consiliul BNR, de nouă oameni, au fost tot timpul numiţi oameni cu sprijin politic. Însă la vârf, guvernator, prim-viceguvernator şi viceguvernator, tenta politică era ceva mai subţire. Cvartetul de la vârf este cel important. Doi erau independenţi politic, Isărescu şi Cristian Popa.

Acum mai vine un om care îşi datorează cariera susţinerii de partid. De fapt, acum avem ultima filă dintr-o serie de mutări care au împins în BNR oameni din liniile de partid. În general acestea susţineau specialişti cu care aveau afinităţi. O regulă care a dispărut de-a lungul anilor.

În 2004, a venit Florin Georgescu, un fost ministru în cabinetul Văcăroiu. În 2009, a creat mare vîlvă intrarea avocatului Bogdan Olteanu în poziţia de viceguvernator direct din rândurile PNL. Nimic nu-l recomanda pentru funcţie. La vremea respectivă, îl înlocuia pe Eugen Dijmărescu, un om cu ceva susţinere din PSD, dar totuşi specialist. Intrarea unui nespecialist în această poziţie l-a făcut pe guvernator să preia atribuţiile importante ale lui Olteanu și să-l lase pe acesta doar cu statistica și publicaţiile BNR.

Liviu Voinea ar urma să se ocupe de politica monetară, în locul lui Cristian Popa. Să vedem ce va face Isărescu.

Ce va face Cristian Popa?

Până una-alta, Cristian Popa fie va merge în privat - şi sigur se vor bate bănci mari, chiar de afară, pentru serviciile lui -, fie va fi păstrat pe diverse poziţii în BNR de Mugur Isărescu.

Jocul poate să fie mai important decât premiul de consolare pentru un ministru mazilit de greii de partid. Cristian Popa, aşa cum spun experţii, era cel ce se pregătea să-i ia locul lui Isărescu. În 2019, când expiră noul mandat, Isărescu va avea 70 de ani, destul de mult.

Însă la acea poziţie mai aspiră un om, Florin Georgescu. E prim-viceguvernatorul venit din rândurile PSD. Îşi doreşte cu ardoare această poziţie. Şi e grăbit.

Luni, după audierile din comisii, Mugur Isărescu a vorbit despre termenul de adoptare a euro - 2019 – ca fiind realist. Şi s-ar putea să fie ambiţia sa. Are o vârstă şi ambiţia sa este să ducă ţara în euro. Şi din acel moment, puterea monetară se transferă la Bruxelles.

Oscilații și permutări

Toate aceste mutări de la BNR sunt privite ca naturale în zona politicului.

Premierul Victor Ponta spune că Liviu Voinea şi Gheorghe Gherghina nu au fost îndepărtaţi, ci recompensaţi tocmai pentru activitatea lor Guvernamentală foarte bună.  

Iată declarația premierului Victor Ponta:

Şi secretarul de stat Gheorghe Gherghina, şi Daniel Dăianu şi-au găsit loc în Consiliul BNR. Şi de aici au început alte permutări. Daniel Dăianu era prim-vicepreședinte la ASF. Acolo a fost pus Marian Sârbu, alt om cu susținere politică. Dăianu a fost numit acolo acum vreun an. Acum vrea altceva. E o prelumblare care parcă nu prea mai sună a prfoesionsim. În funcție de cum bate vântul, se plimba luntrea.

Să nu uităm că l-am mai avut și pe Victor Ciorbea, care s-a vrut la ASF, apoi a renunțat, ca să fie Avocatul Poporului.

Și BNR, și ASF ar trebui să fie total independente politic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...