Câți împrumutați au restituit până acum casa băncilor, în baza legii dării în plată

Data publicării:
chei casa share

ACTUALIZARE: Reacția BNR:

Numărul de notificări transmise băncilor de către clienţi în baza Legii nr. 77/2016 menţionat azi, 08.06.2016, de domnul Eugen Rădulescu este estimarea sa personală. Acestea nu sunt date oficiale ale Băncii Naţionale a României.

Precizăm că BNR nu are în responsabilitate, potrivit legii, operarea informaţiilor privind notificările formulate de către debitori.

Totodată, menţionăm că Banca Naţională a României nu deţine, în acest moment, date privind stingerea obligaţiilor asumate prin credite ca efect al aplicării Legii nr. 77/2016”.


Numărul celor care au cerut să-și dea cheile de la casă în baza Legii dării în plată este de 4.000 de persoane, a declarat miercuri, într-o conferință de specialitate, Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României, potrivit Agerpres.

"Din 2013 am reintrat pe o pantă pozitivă atât în privința activelor imobiliare cât și a activelor financiare nete. Mă tem că anul 2016 nu va mai fi la fel. Aștept pentru a doua parte a anului dacă vom avea în continuare Legea dării în plată în funcțiune ca valoarea activelor imobiliare să scadă. Piața va fi depresată, va intra într-un proces de comprimare ceea ce va duce la scăderea valorii tuturor activelor imobiliare. Nu toți vrem să ne vindem casa acum, numai că există un factor psihologic care contează și care se va manifesta din păcate în continuare în sensul că vom observa că suntem mai puțin bogați pentru că apartamentele și toate activele imobiliare pe care le avem nu mai valorează cât valorau. Nu să să fie o compresie de mare dimensiune. Noi anticipăm că se va opri între 5 — 10% dar gândiți-vă că asta înseamnă destul de mult față de totalul valorilor activelor imobiliare. Până în prezent numărul celor care au cerut să-și dea cheile în baza legii dării în plată sunt vreo 4.000 de oameni, 4.000 versus 10 milioane de deținători de active imobiliare. Asta este marea realizare a acestei legi", a spus Rădulescu.

Potrivit acestuia în nicio altă țară din UE nu există o lege a dării în plată.

"Această inițiativă legislativă ne va costa pe toți foarte scump. Probabil că cineva va câștiga niște alegeri pe seama acestor lucruri, admițând cumva că până la alegeri oamenii nu se vor dezmetici și nu vor constata că de fapt au numai de pierdut din asta", a mai afirmat oficialul BNR. Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie și a intrat în vigoare în data de 13 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri