Cătălin Drulă (USR), la Digi24: Avem deja două încălcări ale legii în privința Autostrăzii Moldova

Data actualizării: Data publicării:
catalin drula usr

Deputatul USR, Cătălin Drulă, a vorbit la Digi24 despre lipsa infrasctructurii din România. El a arătat că investițiile în acest domeniu au scăzut cu 25% din 2016 și până acum.

Ultimii 2 ani sunt cei mai răi în ceea ce privește construcția de autostrăzi din România din 2000 încoace”, a spus Cătălin Drulă la Jurnalul de seară.

Dacă tot vorbim de 2016, pot să vă spun pe cifre seci că au scăzut de la 463 milioane de euro la 366 în 2017 și la fel, în 2018, la același nivel, cu 25% mai scăzut, investițiile în infrastructura rutieră națională. Pe toată rețeaua rutieră din România – autostrăzi, modernizări de drumuri naționale, am ajuns la un minim istoric în alocarea bugetară, la 0,08% din PIB”, a spus el.

Cătălin Drulă a vorbit și despre proiectul Autostrăzii Moldova, numită și Autostrada Unirii, a cărei construcție a fost decisă printr-o lege trecută prin Parlament.

Am aprobat în Parlament legea Autostrăzii Unirii. Legea este încălcată în prezent. Pe sectorul Tg Neamț-Iași, deci partea până în munți, cine se ocupă de autostradă? Nu Ministerul Transporturilor, ci Comisia Națională de Strategie și Prognoză, deși în lege scrie explicit, la art. 4, că trebuie să se ocupe Ministerul Transporturilor.

Licitația nu a fost lansată, deși trebuia în 30 de zile de la promulgarea legii de către președinte. Deci avem două încălcări ale legii. Putem să o considerăm și o sesizare către organele în drept, pentru că e prevăzut și în Codul Penal când nu respecți prevederile unor legi”, a spus Cătălin Drulă.

Atunci când ai incompetență și corupție într-un domeniu, nu poți face rachetă spațială, tot conservă îți iese”, a mai spus parlamentarul.

Cătălin Drulă a vorbit și despre omul de afaceri din Suceava care a construit, în mod simbolic, primul metru de autostradă din Moldova, supărat pe lipsa de inițiativă a autorităților și dezinteresul față de construcția autostrăzilor.

Acest om a făcut mai mult pentru pentru autostradă decât au făcut autoritățile noastre pentru Pitești-Sibiu sau pentru Târgu Mureș-Iași în ultimii 10 ani. Pentru că noi spunem: nu mai reușim să construim autostrăzi, dar în spatele cortinei, de fapt, nu se întâmplă nimic. Lumea are impresia că merge greu, dar de fapt nu se întâmplă nimic, nu se mișcă hârtiile, nu se lansează licitațiile, nu se semnează contractele. Ce se poate întâmpla? Nu să apară o autostradă din senin, dacă nimeni nu se ocupă de ea. Și pe această situație, PSD, dl Dragnea, nu e în stare să facă nimic, deși au avut toată puterea în mână, toate pârghiile”, a spus Drulă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...