BUSINESS CLUB. Salarii de bancheri la stat: 20.000 de euro pe lună

Data publicării:
0702eximbank-48268

Interesant este că au salarii mai mari decât colegii lor din privat care trag tare să-și merite salariile. La Eximbank, garda se mai schimbă la transferul de putere și oamenii cât stau încearcă să adune cât pot.

Vicepreședinții au câștigat aproape la fel ca președintele băncii. Direct de la bancă au luat ceva mai puțin, dar dacă nu curge, pică. O poziție, două de membru al unui comitet sau consiliu și se rezolvă.

Potrivit Ziarului Financiar, vicepreşedintele Paul Ichim și-a asigurat venituri de peste un milion de lei pe an de la Eximbank și indemnizaţia de membru în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, pe scurt CIFGA. Luminiţa Manolac și-a sporit veniturile cu banii de la două consilii. Ambii au trecut cu brio de peste 20.000 de euro pe lună. Pentru aceeași poziție de vicepreședinte, la CEC, cealaltă bancă de stat, veniturile sunt mai puțin de jumătate, chiar la o treime.

Salariile managerilor de top din băncile private pleacă de la circa 10.000 de euro și în cazul marilor grupuri se duc spre 30.000 de euro. Dar de când e criză și creditare merge post, bancherii nu mai primesc banii din perioada de bum.

Veniturile sunt în funcție de performanță, ceea ce la Eximbank nu pare a fi criteriu de salarizare. Eximbank a avut anul trecut un profit la jumătate față de 2011, de circa șapte milioane de euro. A dat însă credite mai multe, de 175 de milioane de euro.

Eximbank a fost înființată ca bancă de stat pentru a sprijini comerțul exterior al țării. Este cea care trebuie să finanțeze, prin credite, garanții sau instrumente de acoperire a riscului exportul. Însă creditele acordate acoperă 0,15 din valoarea exporturilor. Banca a fost făcută după modelul american care poartă același nume, dar, în cel mai bun caz, este copie infidelă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri