Economia României are astăzi o valoare de patru ori şi jumătate peste cea lăsată de comunism, dezvoltată şi deţinută de stat. Iar în cei aproape 26 de ani trecuţi, cei mai grei au fost aceia în care ţara a fost lipsită de intăririle de capital de peste graniţă, când era izolată, anii 90. Doar 17% din capitalul din România mai este public, 43% este controlat de investitori români privaţi, iar 40% de investitorii străini.
Deşi sunt minoritari, străinii sunt în mod clar mai vizibili. Populaţia îşi face cumpărăturile în supermarketuri ale lanţurilor germane, franceze sau belgiene şi se împrumută de la bănci austriece, greceşti sau olandeze.
Marile grupuri controlează aşa numitele companii noduri, cele din domeniile cheie ale economiei. Topul zece sau alte clasamente mai largi sunt dominate de companii cu acţionari străini şi pe ici pe colo îşi mai fac loc câteva firme de stat, preponderent din domeniul energetic. Potrivit Ziarului Financiar cele mai bune 100 de firme controlate de antreprenori români au adunat anul trecut 5% din cifra de afaceri cumultată din economie, comparabil cu cea generată de trei multinaţionale.
Aceasta nu este o realitate nouă pentru România. Aşa s-a dezvoltat ţara şi în trecut. Vechiul regat, cel privit ca modelul dezvoltării accelerate, s-a bazat pe capitalul străin. Înainte de războiul care avea să aducă Unirea la finalul său, industria era dominată de investitorii de peste graniţă. Germanii controlau 35% din industrie, o situaţie facilitată de prezenţa pe tron a unui rege străin provenit din aceiaşi ţară. Britanicii deţineau 25% din industrie, olandezii 13%, francezii 10 %, iar americanii 5.5%.
În perioada interbelică, sub guvernarea liberală din anii 20 şi sloganul „Prin noi înșine” s-a încurajat formarea capitalului autohton, s-a reuşit parţial, dar a fost blocat de multe ori cel străin, lucru care a avut efecte negative asupra dezvoltării.
Chiar şi industrializarea din comunsim a fost făcută cu capital străin. Banii au fost luaţi sub formă de împrumut de la FMI sau finanţatorii privaţi în anii 70. Faptul că mai apoi în deceniul următor, decizia puterii de a plăti datoriile avea să trimită ţata în colaps, nu avea legătură cu originea capitalului, ci cu modul de administrare, care era neaoş.
Economia ţării a fost ajutată de succesul multinaţionalelor. După Revoluţie, străinii au investit 60 de miliarde de euro în România, dintre care peste 32 de miliarde de euro au fost investiţii de la zero, iar restul au fost preluări de companii româneşti, private sau de stat.
Deşi sunt multe şi mici, firmele româneşti sunt mai rentabile. Anul trecut antreprenorii români au scos în medie un profit de 16% din capitalurile proprii în timp ce companiile cu capital majoritar străin au avut o rentabilitate mai mică de 10%, arăta de curând un recent studiu al specialiştilor de la BNR.
Banii grupurilor străine vin în România pentru a se înmulţi, pentru profitabilitate. Dar orice afacere are acelaşi scop.