Cum consumul de electricitate a fost în creştere anul acesta, iar inflaţia în scădere, autorităţile spun că tariful de distribuţie a curentului va fi recalculat în jos, ceea ce ar urma să însemne facturi mai mici, indiferent de valoarea taxelor care însoțesc consumul de electricitate.
„Acest tarif va fi reevaluat pentru anul următor și va scădea cu câteva procente. Noi estimăm că va fi undeva la 8%. În factura finală eu consider undeva între trei și cinci procente.”, spune Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE.
Însă companiile de distribuție nu cred în calculele autorității pentru energie.
„Ca și client ar trebui să mă bucur dacă îmi va scădea factură, dar nu cred că se va întâmplă așa.”, este de părere Silvia Vlasceanu, directorul executiv al Asociației Companiilor de Utilități.
Potrivit companiilor, taxa de cogenerare și faptul că, în cele din urmă, tot consumatorii finali vor plăti certificatele verzi de la care au fost exceptate marile combinate ar putea anula ieftinirea promisă de autorități. În plus, distribuitorii avertizează că tarifele mai mici ar însemna pene de curent mai dese.
„Nu este neaparat o bucurie că scad tarifele la operatorii de distribuție pentru că se vor reflecta în programele de investiție de anul următor. Iar clientul vede în numărul de întreruperi, durata întreruperilor.”, a mai adăugat Silvia Vlăsceanu.
În România, mai mult de jumătate din valoarea facturilor de energie electrică o reprezintă taxele, dublu față de media pe Uniunea Europeană. Așa se face că, din 2012 până în prezent, curentul s-a scumpit cu aproape șase procente. Creșterea este cu peste 50% mai mare decât în Uniunea Europeană.
Și nu au crescut doar facturile la electricitate. La gaze, prețurile au crescut de 17 ori mai mult față de țările europene. Rămân totuși unele dintre cele mai ieftine din Europa datorită producției interne suficient de mari și a dependenței reduse de Gazprom.
În următorii ani facturile vor continua să crească: energia electrică se va scumpi cu peste 110%, iar gazele cu 180% față de anul 2012. Asta va face ca plata acestor utilități să reprezinte 30% din veniturile unei gospodării.