BUSINESS CLUB. Cine câștigă și cine pierde din creșterea numărului de plăți online și cu telefonul mobil

Data publicării:
stelu carduri

Din plăţile cu cardul nu câştigă doar băncile. Există un sistem mai complex care, în afară de bănci, Visa şi Mastercard, mai cuprinde şi firmele care procesează plata în sine. Când se fac cumpărături cu cardul, un anumit procent din sumă merge către banca emitentă a cardului, alt procent către firmele care procesează plata şi către banca destinatară şi, într-un final, către comerciant.

În cazul Statelor Unite, dintr-o plată cu cardul de 100 de dolari, 98 de dolari ajung la comerciant, iar restul de doi dolari reprezintă costurile percepute de bănci şi de firmele care procesează plata. În Europa există reguli de plafonare a comisioanelor interbancare, astfel încât să se perceapă 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit, respectiv la 0,3% în cazul celor de credit. Aceleaşi reguli se aplică şi României.

Plăţile online sau cu telefonul mobil nu vor înlocui prea curând cardurile în sine. Visa şi MasterCard vor rămâne indispensabile pentru o bună perioadă de vreme, pentru că aceste două companii furnizează infrastructura pentru sistemul plăţilor cu cardul. Cei care procesează plăţile se află şi ei într-o poziţie ferită, arată o analiză a BusinessInsider. Nu acelaşi lucru se poate spune despre firmele care construiesc partea de hardware pentru sistemul plăţilor cu cardul, de la cititoarele de carduri la casele de marcat. Iar acest tip de business este ameninţat de sistemele alternative de plată, precum PayPal, sau de telefoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri