Premierul Ludovic Orban a anunțat în ședința de guvern de joi că este gata o primă variantă realizată de Ministerul Muncii pentru reducerea activității în sectorul bugetar. Astfel, bugetarii din instituțiile administrației centrale și locale se vor împărți și vor lucra jumatate din lună pentru 75% din salariul de bază. Proiectul nu va fi adoptat în ședința de guvern de astăzi, urmând să mai fie discutat de membrii cabinetului.
„Vă solicit să analizați proiectul de OUG inițiat de doamna Violeta Alexandru. Cred că solidaritatea trebuie să se manifeste în astfel de situații. Toți trebuie să preluăm din greutatea crizei provocate de această epidemie.
Sunt peste 1,5 milioane de angajați din mediul privat, la care adăugăm PFA-urile sau alte forme de activitate. Nu putem să lăsăm numai pe umerii lor suportarea acestei crize.
Am hotărât să găsim o soluție ca și în sectorul public să existe o preluare a acestei greutăți.
Angajații vor fi împărțiți jumate, astfel încât să se asigure funcționalitatea instituțiilor. Jumătate dintre angajați lucrează 15 zile și restul de 15 zile rămân într-o formă echivalentă șomajului tehnic. Practic perioada de 15 zile echivalează cu perioada de izolare. Putem și să diminuăm răspândirea virusului”, a transmis Ludovic Orban, în debutul ședinței de guvern.
Prima variantă a Ordonanței este gata, urmând să fie discutată cu miniștrii din guvern, a precizat și ministrul muncii, Violeta Alexandru.
„Și noi cei din sectorul public să preluăm o parte din povara care ne-a fost pusă pe umeri din cauza acestei epidemii. Să găsiți o formă și pentru șefime”, a mai precizat premierul.
Prevederile șomajului tehnic nu se vor aplica însă personalului medical, polițiștilor, jandarmilor, profesorilor și personalului din ministerul muncii.
Editor: Robert Kiss