Minunea preţurilor reduse la pompă s-a menţinut în primele trei săptămâni din luna noiembrie. După care preţurile au început să crească. De la 5,56 de lei pe litru de benzină cât costa sortimentul cel mai ieftin, până la 5,69 de lei. Adică o creştere de 13 bani! Nejustificată, spun specialiştii. Un posibil răspuns ar fi încercarea petroliştilor de a atenua şocul scumpirilor care vor intra în vigoare peste o lună prin creşteri de preţ repetate.
„Am avut o scurtă perioadă de ieftinire şi acum cotaţiile sunt poate chiar mai jos decât erau în septembrie octombrie. Toţi şoferii, toţi cei care plătesc carburant, sunt interesaţi să plătească cât mai târziu costuri ridicate, nu neapărat de o netezire a prețului”, explică Claudiu Cazacu, specialist tranzacţii bursiere.
Accizele şi taxa de drum introduse de curând vor majora preţul benzinei în ianuarie, per litru, cu 1 leu, fiind cea mai mare majorare într-o perioadă atât de scurtă de timp.
Taxele puse de stat nu îi sperie doar pe soferi. Companiile petroliere spun că prețurile mari vor trage vânzarile în jos.
„Daca va fi creștere, va fi și o scădere a consumului... cu siguranță se va simți în economie”, explică Hamza Karimov, director Socar Romania.
Numai creşterea accizei, fără scumpirile aferente, va afecta puternic inflaţia de anul viitor, spun experţii fiscali. Faptul că toate afacerile şi întreaga economie vor suferi de pe urma măsurilor Guvernului este recunoscut şi de unii miniştri, însă aceştia spun că decizia nu a fost a lor, ci a întregului Guvern.
„Eu care trebuie să protejez mediul de afaceri ar trebui să spun să nu se mai majoreze nimic”, spune Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri.
Decizia statului de a crește accizele vine după ce România se aliniase deja la nivelul minim de accize din Uniunea Europeană. Cum guvernanţii au nevoie de bani la buget, creşterea accizelor la motorina depășește 21%.