Reguli noi pentru Prima Casă. Ce schimbări a adus guvernul
Data actualizării: Data publicării:
Se schimbă regulile, destul de mult, în programul Prima Casă. Guvernul vrea să impulsioneze cumpărarea de locuinţe noi, aşa că micşorează garanţia statului pentru casele vechi - de la 50 la sută la 40 la sută. Măsura a fost adoptată azi, în ședința de guvern, prin ordonanță de urgență.
ACTUALIZARE 16:30Prin apartamente sau case noi guvernul înțelege acele locuințe care au fost construite cu cel mult cinci ani înainte de depunerea cererii de finanțare. Pentru astfel de locuințe, guvernul va da în continuare o garanție de 50 la sută din valoarea împrumutului.
Săptămâna trecută, plafonul pe anul 2016 pentru „Prima casă” a fost suplimentat cu 250 de milioane de lei. Decizia Guvernului a fost luată ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în Program. Astfel, plafonul total de garantare pe anul 2016 este de 2.690,3 milioane de lei, scrie News.ro.
În primele nouă luni ale anului au fost acordate 27.329 de garanţii, în valoare totală de 2,6 miliarde de lei.
Din 2009, când a fost lansat Programul Prima Casă, şi până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanţii, în valoare totală de 16,96 miliarde de lei, pentru finanţări în valoare de aproximativ 34 miliarde de lei.