Mulţi tineri care au început afaceri cu speranţa că statul le va deconta o parte dintre cheltuieli nu vor mai primi niciun ban. Fondurile destinate acestui program, opt milioane de euro, dispar la rectificarea bugetară. Tinerii care au de decontat facturi de la stat își vor primi totuși banii cât timp se vor încadra în termenele legale impuse de programul guvernamental.
„Aproape 5 milioane de euro au fost alocate pentru programul pentru firme debutante, dar vor putea să fie atrase mai puţin de 2,5 milioane de euro pentru că au fost avizate doar 247 de proiecte, din cele peste 500 depuse. Nici aceste sume nu vor putea fi toate cheltuite dacă patronii nu reuşesc să implementeze proiectele în termenele stabilite”, relatează Sergiu Voicu, reporter Digi24.
Iulia Pop, de exemplu, a făcut un plan de afaceri prin care speră să cumpere echipamente pentru organizarea de concerte. Mizează în demersul său pe cei 10.000 de euro pe care ar trebui să îi primească de la stat, sau, spune ea, tot planul doar atât: un plan pe hârtie.
„Practic ar fi sfârşitul proiectul, pentru că singuri nu putem să ne susţinem planul de afaceri”, spune ea.
Cea mai mare piedică în implementarea proiectelor pentru firmele aflate la început de drum o reprezintă termenele prea scurte impuse de stat.
A simţit-o pe pielea lui şI Răzvan, care a decis să înfiinţeze o firmă care să se ocupă de proiecţii video.
„Cinci zile calendaristice, termene foarte scurte de adus documente. După care faci achiziţiile, te duci cu actele care demonstrează că ai cumpărat ceea ce te-ai angajat că o să faci și statul iţi decontează cheltuielile”, spune Răzvan Pascu, antreprenor.
Cheltuieli decontate doar dacă întreg planul de afaceri este pus pe picioare în 60 de zile, cu angajări de personal şi achiziţiile pentru funcţionarea afacerii.
Anularea sprijinului financiar pentru debutanţi nu le va aduce pierderi doar lor. Inclusiv statul îşi anulează încasări din taxe, fie ele pe profit sau taxe pe muncă.
„Vorbim de o întoarcere a investiţiei, între trei şi cinci ori. Pentru că acele firme creează locuri de muncă, plătesc impozite. Cifra de afaceri - media în primul an a unui întreprinzător debutant este de trei ori investiţia pe care statul o face, 30.00 de euro la 10.000 de euro investiți de stat”, spune Florin Jianu, preşedintele Consiliului IMM-urilor.
Dacă în acest an Guvernul va reuşi să sprijine mai puţin de jumătate dintre proiectele depuse, anul trecut procentul a fost încă şi mai mic: doar 29,5%.