Două mari bănci internaţionale de dezvoltare au transmis Guvernului o scrisoare de critică a OUG 114
Data actualizării: Data publicării:
Două mari bănci internaţionale de dezvoltare, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale, s-au plâns în mod oficial Guvernului României în legătură cu planurile privind o nouă taxă în sectorul bancar, transmite Reuters.
La finele anului trecut, Guvernul de la Bucureşti a stabilit, prin Ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie". Această taxă a fost introdusă împotriva avertismentelor lansate de investitori şi a dus la o depreciere a leului la un minim istoric.
Potrivit Reuters, BERD şi IFC au trimis o scrisoare comună autorităţilor de la Bucureşti în data de 1 februarie 2019 în care îşi prezintă îngrijorările cu privire la taxa pe bănci din România.
"Putem confirma că am trimis o scrisoare împreună cu IFC la data de 1 februarie", a declarat un purtător de cuvânt de la BERD. "Nu putem discuta public conţinutul corespondenţei noastre cu autorităţile şi nu avem alte comentarii la acest moment", a adăugat purtătorul de cuvânt. BERD deţine participaţii mari la mai multe bănci româneşti iar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a menţionat luni scrisoarea trimisă de BERD atunci când a criticat din nou planurile Guvernului. "Cei de la BERD au o mare problemă, pentru că în cazul Banca Transilvania, de exemplu, zeci dacă nu sute de mici investitori străini au cumpărat acţiuni pe baza credibilităţii lor. Atunci când au văzut ce s-a întâmplat pe bursă au început să pună întrebări cu privire la cei care au promovat ideea că România are o legislaţie stabilă, responsabilă, predictibilă şi rezonabilă", a spus Isărescu.
Analiştii spun că taxa pe activele bancare ar putea face băncile neprofitabile şi au criticat de asemenea mecanismul complex care leagă taxa de ROBOR. Îngrijorarea este că piaţa interbancară ar putea fi distorsionată de aceste modificări, iar aceste distorsionări ar putea îngreuna sarcina BNR de a analiza impactul deciziilor sale de politică monetară.
BERD este un acţionar la Banca Transilvania, a doua mare bancă din România, încă din 2001 iar anul trecut a preluat o participaţie de 19% la Piraeus Bank Romania de la grupul mamă Piraeus Group.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În România, BERD se numără printre investitorii instituţionali de top.
Până în prezent, banca a investit aproape 8 miliarde de euro în ţară în peste 400 de proiecte.
Numai în 2017 a investit 550 milioane de euro în România. Din această finanţare, peste 500 milioane de euro au fost furnizate sectorului privat, cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani.