George Soros a pierdut aproape 1 miliard de dolari ca urmare a creşterilor puternice înregistrate de pieţele de capital în urma victoriei surprinzătoare a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, transmite Bloomberg, care citează „The Wall Street Journal”.
În schimb, Stanley Druckenmiller, fostul adjunct al lui Soros, care l-a ajutat să obţină profitul de 1 miliard de dolari pariind împotriva lirei sterline în 1992, a anticipat creşterea burselor şi a înregistrat câştiguri semnificative, conform unor surse citate joi de publicaţia americană.
Soros a devenit mai precaut imediat după alegerea lui Trump. Dar piaţa de capital a crescut puternic, investitorii anticipând că politicile lui Trump vor susţine creşterea profiturilor companiilor şi a economiei în general.
Indicele S&P 500 a crescut cu 5,6% începând din 8 noiembrie.
În consecinţă, unele poziţii adoptate de Soros în tranzacţii au generat pierderi de aproape 1 miliard de dolari, conform WSJ. Soros a lichidat unele poziţii la sfârşitul anului trecut, limitând în acest fel pierderile.
Portofoliul extins al lui Soros a obţinut însă performante mai bune, iar compania sa a înregistrat o creştere de circa 5% pe ansamblul anului 2016.
Druckenmiller a adoptat o tactică diferită. La o conferinţă a investitorilor din 29 noiembrie, Druckenmiller a exprimat o poziţie optimistă privind economia americană, după alegeri, afirmând că euro s-ar putea deprecia la 82 de cenţi faţă de dolar. El a mai spus că randamentul titlurilor de Trezorerie pe termen de 10 ani ar putea creşte în următorii 1-2 ani, dacă viitoarea administraţie îşi va menţine planurile, cum ar fi reforma fiscală menită să stimuleze creşterea. Druckenmiller şi-a redus totodată investiţiile în yeni şi obligaţiuni globale, potrivit unor persoane prezente la reuniune.
Niciun reprezentant al lui Soros nu a fost disponibil pentru comentarii, menționează sursa citată.