Băncile cer statului dobânzi mult mai mici decât populației. Acesta a luat cu împrumut 575 milioane lei în doar două zile

Data publicării:
bani - bancnote de 100 lei8 1

Ministerul Finanţelor a vândut, luni şi marţi, obligaţiuni de stat în valoare de 575 de milioane de lei (129 milioane euro) scadente în 22 martie 2021, pentru care băncile primesc un randament mediu anual de 2,66%, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR), informează News.ro.

Luni, Ministerul Finanţelor a vândut titluri de stat de 500 de milioane de lei, cu un randament mediu anual de 2,66%, randamentul maxim fiind de 2,67% pe an, potrivit datelor BNR.

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit, în total, 1,22 de miliarde de lei. Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului (câștigul procentual obținut de bancheri prin cumpărarea unei obligațiuni) de 3,25%.

Dobânzile pe care statul le plătește bancherilor sunt mult mai mici decât cele plătite de populație. În prezent pe piață, cea mai avantajoasă DAE – Dobândă Anuală Efectivă la un credit pe cinci ani este în jurul a 4%, fiind întâlnită la un credit ipotecar în lei.

Cu toate acestea, băncile preferă să aibă statul drept client decât firmele sau persoanele fizice. Aceasta deoarece în relația cu statul băncile nu au emoții privind recuperarea sumelor împrumutate și nu sunt obligate să constituie provizioane pentru creditele neperformante. Statul se bucură de banii băncilor, deși foamea lui micșorează sumele rămase pe piața locală financiară pentru creditarea economiei.

Marţi, Ministerul Finanţelor a organizat şi o sesiune a ofertelor considerate iniţial necompetitive, la care a mai atras 75 de milioane de lei de la bănci. În total, statul a atras 575 milioane de lei prin cele două licitaţii.

Pentru luna martie, Ministerul Finanţelor şi-a programat împrumuturi de 3,7 miliarde de lei de pe piaţa internă, ţinta fiind uşor depăşită prin licitaţia de marţi. În urma acesteia, suma totală atrasă în martie a ajuns la 3,79 miliarde lei.

Pentru anul 2016, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă. O parte a banilor va fi folosită pentru acoperirea deficitului bugetar (aproximativ 20 miliarde lei), restul urmând să fie folosit pentru plata serviciului datoriei publice acumulate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oficial devine interzisă în Europa folosirea în ambalajele alimentare din plastic, sticlă și metal a unei...
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Imagine rară cu celebrul artist, la un an de...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...