Banca Europeană de Investiţii anunţă finanţarea unui proiect de siguranţă nucleară în România

Data publicării:
Centrala nucleară de la Cernavodă.
Centrala nucleară de la Cernavodă. Foto: Nuclearelectrica / Facebook

Banca Europeană de Investiţii a anunțat vineri finanţarea unui proiect de siguranţă nucleară în România, după semnarea unui acord de împrumut cu Nuclearelectrica pentru 145 de milioane de euro. În cadrul proiectului se va realiza prima unitate de îndepărtare a tritiului din Europa şi a treia din lume, potrivit News.ro.

„Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (Nuclearelectrica) au încheiat un acord pentru un împrumut în valoare de 145 milioane EUR pentru a sprijini finalizarea primei instalaţii de detritiere (CTRF) din Europa la Centrala Nucleară Cernavodă (CNE Cernavodă)”, anunţă, vineri, BEI, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, CTRF va elimina tritiul din agentul de răcire şi din moderatorul reactorului (apa grea), ceea ce va conduce la o protecţie sporită a mediului, publicului si a sănătăţii şi securitatii ocupaţionale a angajaţilor, în deplină aliniere cu obiectivele ESG ale Nuclearelectrica şi ale Europei.

„Proiectul va spori securitatea radiologică a centralei electrice, va reduce şi mai mult volumul deşeurilor radioactive, acordând prioritate sănătăţii angajaţilor şi permiţând reutilizarea agentului de răcire şi a moderatorului (apa grea), după îndepărtarea tritiului. Finalizarea cu succes a proiectului va permite întreţinerea regulată, retehnologizarea şi, eventual, dezafectarea să fie întreprinse mai uşor, sigur şi eficient”, a mai spus BEI.

Vicepreşedintele Băncii, Kyriacos Kakouris, a precizat că BEI finanţează proiecte de energie durabilă în toată lumea.

„Suntem bucuroşi să sprijinim acest proiect care are beneficii pentru sănătate, siguranţă şi economia circulară, realizat de un promotor experimentat", a spus Kakouris.

La rândul său, Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica, a precizat că „acest proiect face parte din strategia de investiţii, care conduce la dezvoltarea sectorul nuclear în conformitate cu politica energetică naţională”.

„Utilizând o tehnologie românească inovatoare, dezvoltată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea, instalaţia de detritiere de la Cernavoda (CTRF) va fi a treia instalaţie de detritiere din lume şi prima din Europa şi va oferi României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producţia şi exportul de tritiu – combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune. Suntem bucuroşi să implementăm o tehnologie inovatoare românească, bazată pe ani de cercetare şi dezvoltare, un exemplu de leadership al României în industria nucleară", a spus Cosmin Ghiţă.

Potrivit comunicatului de presă, abordarea BEI privind proiectele nucleare a fost definită în Criteriile pentru împrumuturi în domeniul energetic, stabilite în 2013, şi a rămas neschimbată de atunci.

„Banca adoptă o abordare neutră tehnologic, în conformitate cu obiectivul Uniunii Eiuropene de decarbonizare şi cu obiectivele de a asigura securitatea furnizării de energie şi competitivitatea într-un mod durabil din punct de vedere al mediului, eficient din punct de vedere al costurilor, eficace, sigur şi acceptabil social”, a mai transmis BEI.

BEI este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene şi este deţinută de statele membre. Banca pune la dispoziţie finanţare pe termen lung pentru investiţii solide care urmăresc obiectivele politicilor UE.

BEI este activă în România de la începutul anilor 1990. Prin intermediul a 180 de proiecte în valoare de 17,78 miliarde EUR până în prezent, a îmbunătăţit coeziunea, infrastructura şi serviciile de sănătate din regiune şi a sprijinit IMM-urile.

Nuclearelectrica este al doilea cel mai mare producător de electricitate din România şi singurul producător de electricitate nucleară din ţară, care asigură aproximativ 20 % din consumul de electricitate naţional şi 35 % din electricitatea produsă fără emisii de gaze cu efect de seră.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Foto Profimedia
Românii renunță la autoturismele electrice în favoarea celor hibrid. Ce mărci preferă europenii
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...