Angajaţii companiilor închise de DSP vor primi şomaj tehnic. Măsura a fost adoptată prin OUG

Data publicării:
Centru carantina agerpres_13574403
Centru de carantina la Iasi. Foto: Agerpres

Angajaţii sănătoşi ai companiilor pentru care Direcţiile de Sănătate Publică dispun suspendarea activităţii din cauza unor cazuri de COVID-19 vor primi indemnizaţie de şomaj tehnic. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, a anunțat Ministerul Muncii.

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de Urgenţă prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaţilor şi angajatorilor care sunt nevoiţi să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariaţi. Astfel, dacă Direcţia de Sănătate Publică dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit unui comunicat al instituției.

Măsura este valabilă pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai mult de a sfârşitul anului.

Potrivit Ministerului Muncii, măsura este necesară pentru a evita pierderea de locuri de muncă și amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie şi restul populaţiei.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunțase recent această măsură.

Angajaţii bolnavi urmează să fie trataţi (...), cei sănătoşi, însă, vor merge acasă, până la reluarea activităţii în condiţii optime. Am înţeles că în asemenea situaţii punctuale, când autorităţile judeţene decid măsuri de restricţie, există impact major asupra angajaţilor şi a angajatorilor. Şi am propus o soluţie. Reglementarea care să asigure acordarea de şomaj tehnic pentru angajaţii sănătoşi dar trimişi acasă, în condiţiile închiderii unei companii, va fi pe masa guvernului la următoarea şedinţă, a scris Violeta Alexandru pe Facebook, săptămâna trecută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri