Analiză: Luxul se vinde bine şi în vremuri economice mai puţin bune. 500 de milioane de oameni vor cumpăra produse de lux până în 2030

Data publicării:
rolex

Jumătate de miliard de oameni vor cumpăra produse de lux până în 2030. Este o estimare care arată că luxului îi merge foarte bine şi în vremuri economice mai puţin bune. În ultimele două decenii, numărul de cumpărători de lux aproape că s-a triplat: piaţa totală a crescut la aproape 220 de miliarde de euro, fiind alimentată în special de noii îmbogăţiţi din Asia. Apetitul chinezilor pentru produsele de lux este tot mai mare - o etichetă italiană sau franceză le aduce autenticitatea şi valoarea pe care nu o găsesc la chinezăriile proprii.

Produsele de lux atrag câte 10 milioane de consumatori noi în fiecare an, arată o analiză a companiei de consultanţă Bain&Company. S-a ajuns în prezent la un total de 330 de milioane de cumpărători dispuşi să cheltuie mici averi pe produse de lux ca haine de designer, blănuri, bijuterii sau maşini. Piaţa de lux a fost în creştere continuă faţă de nivelul de 90 de milioane consumatori din 1995.

După 2009, când criza s-a adâncit în America şi în Europa, China a devenit motorul pieţei de lux. De aici vin şi cei mai mulţi îmbogăţiţi de dată recentă. Cumpărătorii chinezi reprezintă circa 14% din clientela mondială şi generează aproape 30% din cheltuielile totale pe piaţa de lux.

Statele Unite ale Americii se menţin în fruntea clasamentului, cu 90 de milioane de consumatori, în vreme ce Europa de Vest aduce 80 de milioane la total. Europa de Est are doar 20 de milioane de cumpărători de lux, dar dublu faţă de Orientul Mijlociu.

Datele includ şi persoanele care cumpără produse de lux doar ocazional, pentru că 40% din totalul achiziţiilor sunt făcute pentru cadouri.

Studiul arată că 150 de milioane de persoane generează aproape 90% din cheltuielile de lux, adică 190 de miliarde de euro. Din acest total, 100 de miliarde de euro sunt cheltuieli făcute de 15 milioane de consumatori.

Faţă de 2012, piaţa de lux a crescut puţin, cu 2%, până la 220 de miliarde de euro, reprezentând o temperare a ritmului după ani buni de creşteri galopante. Magazinele online încep să acapareze o felie tot mai mare din aceste vânzări. Anul trecut, ele au adunat 5% din totalul încasărilor pe produse scumpe, cele mai vândute articole fiind încălţămintea şi hainele de piele. Ca mărci, designerii italieni au fost cei mai căutaţi. Mărcile italiene au ajuns acum să acopere un sfert din piaţa produselor de lux, aproape la egalitate cu brandurile franceze.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...