ANAF a recuperat 71 de milioane de lei din marile dosare de corupție
Cei mai mulți bani au fost recuperați în dosarul „Transferurilor”, aproape 32 de milioane de lei. Mai bine de 16% din această sumă a venit de la Victor Becali, în timp ce de la fratele său, Ioan, ANAF nu a reușit să recupereze nimic.
De la Dan Vociculescu, condamnat la închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, statul a recuperat în acest an aproape 29 de milioane de lei şi mai trebuie să ia familiei Voiculescu încă de zece ori pe atât.
De la Marian Iancu, doar într-unul din dosarele RAFO, statul mai are de recuperat 886 de milioane de lei. În acest an, ANAF nu a reușit decât 3,7 milioane de lei să aducă în visteria statului prin vânzarea de proprietăți aparținând omului de afaceri. Mai exact, Fiscul a vândut opt din cele 35 de apartamente confiscate.
De la Marian Iancu, statul are de luat bani și în dosarul Rafo-Carom. Şi nu doar de la el, ci şi de la Ovidiu Tender și alți condamnați. În acest dosar, instanța a stabilit confiscarea sumei de 322 de milioane de lei. Până acum s-au recuperat doar 7,2 milioane de lei.
Precizări ANAF
Valorificările depind, în primul rând, de evaluarea independentă a unui expert ANEVAR, care diferă, de cele mai multe ori de valorile din hotărârea instanței. De ce? Durata acestor procese sau variația pieței determină devalorizarea bunurilor.
Apoi, interesul pentru achiziționarea unor astfel de bunuri (locație, devalorizare, alterare) este în afara influenței ANAF. Din acest punct de vedere, o licitație este eșuată dacă au fost oferte dar sunt cumva blocate procedurile.
ANAF trebuie să se ocupe de administrarea bunurilor (de exemplu plată utilități, pază, întreținere etc), de clarificarea statutului juridic (insolvență, coproprietate, partaj, pretenții succesorale etc), de selectarea și plata evaluatorului, precum și adaptarea resurselor care să gestioneze toate aceste aspecte (de exemplu reorganizarea direcției de executări silite cazuri speciale la nivel național).
Abia din 2016 s-a început acest demers.
Sumele detaliate
SUME RECUPERATE DE ANAF DE LA ÎNCEPUTUL 2016, ÎN URMA UNOR HJ DEFINITIVE
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Dosar nr. 36794/3/2005 Iancu Marian s.a.
· suma stabilită cu titlu de prejudiciu 134.548.303 lei
· suma stabilită cu tilu de confiscare 755.431.732 lei
· suma recuperată pentru confiscare 3.780.916 lei
· suma rămasă de recuperat total 886.199.119 lei
În cadrul procesului de valorificare a bunurilor imobile confiscate, situate în Intrarea Catedrei nr. 17-23, sector 1, București, până la data prezentei s-au vândut un număr de 8 (opt) apartamente dintr-un număr de 35 apartamente confiscate.
Este în derulare procedura de licitaţie publică pentru un număr de 25 (douăzeci şi cinci) de apartamente, cu date de organizare a licitaţiilor , zilele de 16, 17 şi 18 august 2016, iar pentru un număr de două apartamente este în curs de soluţionare modalitatea de valorificare.
Organul fiscal competent al ANAF, respectiv A.J.F.P. Timiş, a pus în executare Sentința penală nr. 2858/PI/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 28726/3/2006, definitivă prin Decizia penală nr. 862/A/08.06.2015 a Curții de Apel București prin care s-a dispus confiscarea sumei totale de 322.133.512 lei, la care urmează a se calcula aceesorii aferente, din care:
- 184.690.936 lei de la inc. Tender Ovidiu Lucian, din care, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Tender S.A. și de la părțile responsabile civilmente S.C. BKP Trading Impex S.R.L. și SC BKP Trust Invest SRL și de la inc. Dumitrescu Cicilia și Badea Marin, suma de 162.993.336,8 lei;
- 137.442.576 lei de la inc. Iancu Alexandru Marian, Găureanu Toader, Sãlãjan Bogdan şi Basaran Kadri Mazhar şi de la părțile responsabile civilmente S.C. BKP Trading Impex S.R.L. și SC BKP Trust Invest SRL, ambele în insolvență.
Începând cu dată de 15.05.2015 S.C. TENDER S.A. a intrat în procedura generală a insolvenței .
Ca urmare a măsurilor de executare silită întreprinse s-a încasat suma totalã de 7.216.570 lei, din care:
· 3.501.896 lei din popriri bancare
· 3.714.674 lei din valorificarea bunurilor imobile.
La dată prezenţei executarea silitã este, în parte, suspendatã de drept, pe de o parte din cauza stãrii de insolvențã a pãrților responsabile civilmente, iar pe de altã parte s-a dispus suspendarea executãrii pânã la soluționarea contestațiilor la executare formulate de terțe persoane la care părțîle responsabile civilmente dețin acþiuni.
Dosar 25497/3/2012. Voiculescu Dan s.a
Suma stabilită cu titlu de prejudiciu 266.171.892 lei
Suma recuperată - 8.493.834 lei
Suma rămasă de recuperat - 257.678.058 lei
Suma stabilită cu titlu de confiscări
Voiculescu Dan
13.067.148
25.910
13.041.238
TOTAL 41.739.195 lei
Voiculescu Camelia Rodica
14.595.703
9.105.747
5.489.956
TOTAL 19.513.792 lei
Voiculescu Corina Mirela
14.076.344
10.382.135
3.694.209
TOTAL 22.225.403 lei
Dosar nr. 3134/3/2009 Dosar transferuri
Sume datorate în dosar: 57.665.088 lei
Sume recuperate: 31.911.857 lei
Sume rămase de recuperat: 25.753.231 lei
Becali Ioan
· suma datorată din prejudiciu 844.603 lei (nerecuperată)
· suma datorată cu titlu de accesorii la prejudiciu 4.512.123 lei (nerecuperată)
· suma datorată cu titlu de confiscare 17.136.765 lei (nerecuperată)
TOTAL 22.493.491 lei suma datorată şi nerecuperată
Becali Victor
· suma datorată cu titlu de confiscare 5.787.428 lei
· suma recuperată 5.287.428 lei
· suma rămasă de recuperat 500.000 lei
Stoica Mihai
· suma datorată cu titlu de confiscare 2.212.988 lei
· suma recuperată 8.838 lei
Pădureanu Jean
· suma datorată cu titlu de confiscare 653.754 lei
· suma datorată cu titlu de cheltuieli judiciare 50.203 lei
· suma recuperată 148.427 lei
- Etichete:
- anaf
- becali
- transferuri
- marian iancu
- voiculescu
- recuperare prejudicii
- dosare coruptie
- condamnati coruptie
- recuperare prejudicii mari dosare
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News