Un nou virus a ajuns la graniță și ar putea ucide animalele din România

Data publicării:
oi

Un nou virus ar putea ucide animalele din România, după ravagiile făcute de pesta porcină. O boală care omoară caprele şi oile a ajuns deja la graniţele ţării noastre. Pesta micilor rumegătoare a invadat Bulgaria, iar autorităţile române spun că au luat deja primele măsuri de prevenţie. Transporturile de oi şi capre sunt atent monitorizate şi controlate. Între timp, oamenii care trăiesc din oierit sunt îngroziţi de ideea că ar putea rămâne fără animale.

80% dintre localnicii din Crasna se ocupă cu creşterea oilor. Vestea că pesta micilor rumegătoare a fost deja depistată la vecinii din Bulgaria i-a speriat pe oameni.

Gheorghe Mitoaica, fermier: Bineînţeles că ne e teamă la toţi ţăranii pentru că din asta trăim. Asta e singura noastră sursă de venit.

Reporter: Ce ar însemna, Doamne fereşte, dacă ar veni şi la noi?

-O sărăcie!

-Ion Mălăianu, fermier: Nu ştiu ce răspuns să vă dau la întrebarea asta fiindcă asta mai urmează şi la revedere. Au fost cu gripa aviară, ca să ne termine definitiv.

Oamenilor nu le mai rămâne decât să spere că boala nu se va răspândi.

-Vine şi termină cu totul. Ce să mai facem altceva? Asta o mai aveam. Mieii nu merg, brânza nu merge, lâna nu merge. Pe toate le-am aruncat.

La nivelul judeţului Gorj, 780 de persoane se ocupă de creşterea oilor şi caprelor. Până acum, inspectorii sanitar veterinari n-au transmis Prefecturii vreo informare despre pericolul care s-ar putea abate asupra zonei.

Şi în Bărăgan s-a instalat teama.

-Ne lasă amărâți, ne lasă vai de capul nostru.

-Doar aici știu că aveți multe. Câte?

-1.300

-Din asta trăiți?

-Da din asta trăim.

-Gravă, ne lasă lasa nimic, fără mâncare.

În comunele din Bărăgan, oriunde te uiți vezi animale, pentru că oamenii cu asta se ocupă, din asta trăiesc.

Specialiştii trag un semnal de alarmă. Totul s-ar putea tranforma într-un dezastru.

Adrian Bâlbă, medic veterinar: Boala asta ciocăne la porţile Dobrogei româneşti şi, în consecinţă, îmi permit să spun că, dacă va ajunge MUSCA 1.50 -1.53 ne va duce în situaţia să terminăm oieritul pastoral.

Autorităţile sunt în alertă după cele două focare din Bulgaria.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: Țara a fost și este încă amenințată și s-a depistat această boală, este pesta rumegătorilor mici descoperită în Bulgaria.

Rareş Hăbeanu, purtător de cuvânt ANSVSA: Acest virus se transmite, în special, de la animal la animal prin contact direct cu acesta. Faţă de virusul pestei porcine africane, el rezistă foarte puţin timp în mediul extern. Există vaccin pentru el, dar în momentul de faţă situaţia se prezintă astfel: avem pesta micilor rumegătoare în două localităţi de la graniţa Bulgariei cu Turcia.

Cei de la ANSVSA spun că au luat deja primele măsuri. Transportul de oi şi capre este monitorizat cu atenţie în tot ceea ce priveşte comerţul intracomunitar cu Bulgaria. Mai mult, s-au intensificat controalele şi în trafic, dar şi la graniţa cu Bulgaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...