Alertă de pestă porcină în Olt. Peste 11 mii de animale au fost sacrificate la o fermă

Data publicării:
Pig farm
În târgurile din Scornicești s-a luat decizia să nu se mai comercializeze porci. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Primele cazuri de pestă porcină au fost înregistrate în urmă cu câteva zile în localitatea Negreni, un sat ce aparține orașului Scornicești din județul Olt, imediat după ce proprietarii unei ferme au observat că le mor animalele.

Proprietarii fermei au anunțat Direcția Sanitar Veterinară, iar mai mulți medici veterinari s-au deplasat acolo pentru verificări.

După ce au fost ridicate mai multe probe, aceștia au luat decizia să sacrifice 11.500 de animale de la această fermă.

S-au luat măsuri și în ceea ce privește zonele limitrofe. În târgurile din Scornicești s-a luat decizia să nu se mai comercializeze porci, iar toate zonele din apropiere sunt monitorizate de DSV Olt.

Din anul 2017, de când au fost descoperite primele focare de pestă porcină, românii consumă tot mai puțină carne provenită din gospodării. Și fermierii cresc tot mai puțini porci, din cauza temerilor că animalele s-ar putea îmbolnăvi.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri