Peste 10.000 de porci dintr-o fermă din judeţul Satu Mare vor fi ucişi după ce s-a depistat un focar de pestă porcină africană, a transmis luni Instituţia Prefectului, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, prefectul Radu Roca, în calitate de preşedinte al Centrului local de combatere a bolilor Satu Mare a convocat de urgenţă, şedinţa Unităţii locale de decizie (ULD), în cadrul căreia directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, Nicolae Dumuţa, a informat membrii despre apariţia unui focar de pestă porcină africană la o fermă de pe raza comunei Moftin.
„S-a adoptat Decizia Nr. 7 din 22.05.2023 privind aprobarea Planului de măsuri pentru focarele de pestă porcină africana din localitatea Moftin şi zonele considerate de risc crescut care va fi transmisă pentru implementare tuturor Unităţilor Locale de Sprijin (UAT). Principalele măsuri stabilite azi privesc catagrafierea şi inspecţia animalelor receptive din exploataţia afectată, restricţionarea mişcării animalelor şi stabilirea zonelor de protecţie şi supraveghere. S-a stabilit o zonă de protecţie în jurul focarului cu o rază de 3 km, incluzând localităţile: Moftinu Mare, Ghilvaci. S-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km, incluzând localităţile: Doba, Păulian, Dacia, Boghiş, Traian, Moftinu Mic, Moftinu Mare, Domăneşti, Ghilvaci fără Sanmiclăuş, Istrău, Căpleni parţial, Crişeni, Terebeşti, Pişcari, Aliza”, precizează sursa citată.
Cei peste 10.000 de porci din fermă vor fi ucişi.
Editor : C.L.B.