Culesul viilor merge greu, proprietarii se plâng că tinerii nu vor 150 de lei pe zi. „Mai şomează, mai pe la umbră, nu prea se înfig”

Data actualizării: Data publicării:
Tractoare în care se pun strugurii culeși.
Proprietarii podgoriilor se plâng că nu găsesc muncitori interesați să câștige până la 150 de lei pe zi.

Început mai devreme anul acesta, culesul viilor merge greu. Proprietarii podgoriilor se plâng că nu găsesc muncitori interesați să câștige până la 150 de lei pe zi. Cei care au culesc zeci de ani viile au îmbătrânit sau au plecat din țară. Iar tinerii vor mai mulți bani și mai puțin efort.

La Stațiunea Viticolă de la Târgu Bujor, din județul Galați, nu are cine culege strugurii de pe 300 de hectare. Localnicii care veneau an de an la vie au îmbătrânit. Iar tinerii nu prea vor să muncească.

Femeie: Noi nu suntem de aici din localitate.
Reporter: Dar v-ar interesa un loc de muncă?
Femeie: Nu, nu, nu vrem, nu vrem, pentru că eu sunt cu copiii, mai mult acasă, casnică.

Reporter: Începe culesul la vie, mergeți la cules?
Bărbat: Nu, nu.
Reporter: De ce?
Bărbat: Nu-mi place vinul!
Bărbat: Mai şomează și ei așa, mai pe la umbră, mai pe aici pe colo, nu prea se înfig ei așa cum trebuie și sunt băieți tineri, dar nu le place lor să meargă în agricultură.

Nicu Calmuc, director adjunct Stațiunea Viticolă Târgu Bujor: Nu avem fortă de muncă, am vorbit cu o echipă de la Mureş, mai vedem în jur aici 40, 50 de kilometri în jurul Târgul Bujorului, vedem ce găsim.

Un zilier poate câștiga între 100 și 150 de lei pe zi, în funcție de câte găleți cu struguri culege.

Bărbat: Nu cred că se dau așa de mulți bani acolo.
Reporter: Dacă s-ar plăti mai bine v-ar interesa?
Bărbat: Da, da.
Reporter: Cam cât ați vrea să câștigați pe zi?
Bărbat: Păi, depinde, în situația actuală, cu prețurile care sunt, cred că 170 de lei ar fi convenabil.

Dana Costache, jurnalist Digi24: Pentru a termina campania de recoltare la timp, adică până la sfârșitul lunii septembrie, este nevoie de 200 de muncitori zilnic.

În județul Buzău, conducerea Stațiunii de cercetare viticolă de la Pietroasa ia în calcul să nu se mai bazeze pe zilieri.

Nicolae Jipa, viticultor: Ca să reușim să ne descurcăm cu forța de muncă trebuie să mergem după oameni în satele, comunele învecinate, la 20 - 30 de kilometri. Plătim transport să-i aducem, să-i ducem și nici în situațiile acestea nu găsim forță de muncă.

Cornel Baniță, director tehnic și enolog Stațiunea de Cercetare Pietroasa: Noi deja avem în plan și pregătim plantațiile noastre pentru a lucra mecanizat.

Stațiunea de la Pietroasa a fost înființată în 1893 și are vii întinse pe 200 de hectare.

Reporter: Dana Costache/ Operatori: Marian Munteanu, Bogdan Vlădoiu

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Trăistariu susține relația lui CRBL cu iubita mult mai tânără. „A divorțat și a lăsat tot pentru...