Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă diagnosticarea gripei aviare într-o fermă de tip comercial din judeţul Maramureş.
„În baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 şi conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată şedinţa Centrului Naţional de Combatere a Bolilor, în videoconferinţă cu Prefecţii din Maramureş şi judeţele limitrofe. S-a avut în vedere gestionarea situaţiei provocate de diagnosticarea, într-o exploataţie comercială de găini ouătoare din judetul Maramureş, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe ţări europene”, precizează autoritatea într-un comunicat remis marţi seara citat de Agerpres.
Conform sursei citate, pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din judeţul Maramureş şi judeţele limitrofe.
„La această oră, situaţia este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei”, subliniază reprezentanţii ANSVSA.
Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea, la nivel naţional, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România, după ce Comisia Europeană a informat despre evoluţia unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evolua în Polonia.
Luni, Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat că virusul H5N8, o tulpină a virusului de gripă aviară, a fost descoperit la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom-Esztergom, nord-vestul Ungariei.