Aeroportul Internaţional Henri Coandă, nominalizare importantă la Routes Europe Awards 2013

Data publicării:
henricoanda

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost nominalizat la una dintre cele mai prestigioase distincţii din aviaţia mondială, Routes Europe Awards 2013. El a fost selectat alături de aeroporturile din Atena, Dublin, Marsilia, Istanbul şi Praga la categoria aeroporturilor care au înregistrat anul trecut între patru şi 20 de milioane de pasageri.

Câştigătorul competiţiei a fost desemnat aeroportul Eleftherios Venizelos din Atena, capitala Greciei, alăturându-se unor aeroporturi precum San DiegoSouth West Florida şi Tampa (SUA), Auckland (Noua Zeelandă) şi Kansai (Japonia), toate deţinătoare ale distincţiei.

Potrivit comunicatului remis de Serviciul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi BucureştiRoutes Europe Awards recunosc excelenţa în serviciile aeroportuare, conform celor mai profesioniste şi stricte criterii aplicate de companiile aeriene.

La Gala Routes Europe Awards 2013, care a avut loc luni la Budapesta, au participat peste 1000 de profesionişti din aviaţia civilă europeană şi mondială, mai indică sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...