2012, anul privatizărilor eşuate

Data publicării: 05.01.2013 19:13

Jumătate de an mai tarziu, vânzarea combinatului Oltchim s-a transformat într-un adevărat circ mediatic al cărui protagonist a fost omul de afaceri Dan Diaconescu. El a promis pentru acţiuni o sumă de 10 ori mai mare decât preţul de pornire, nu a făcut plata la timp şi licitaţia a fost anulată.

Privatizarea CupruMin a fost unul dintre motivele care l-au trimis acasă pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu, la doar două luni de la preluarea funcţiei. A fost cel mai aspru reproş din moţiunea de cenzură depusă împotriva fostului Executiv.

Guvernul Ungureanu a scos la vânzare compania pentru că o considera total neprofitabilă. A cerut 60 de milioane de euro pentru acţiuni şi 100 de milioane pentru protecţia mediului.

„În ultimii 20 de ani nu a existat companie deţinută de stat în sectorul minier care să fi fost profitabilă. Sunt pompe care absorb bani din bugetul de stat pentru a fi ţinute la suprafaţă”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, fostul premier al României.

Încercarea Guvernului a fost contestată încă de la început. În exploatarea de la Roşia Poieni sunt concentrate peste 60% din rezervele de cupru ale României. Sute de angajaţi şi activişti de mediu au ieşit în stradă pentru a se opune privatizării. Ei susţineau că mina ar fi fost profitabilă. Alte voci contestau preţul de vânzare, cu mult sub valoarea rezervelor de cupru, estimate la 7 miliarde de euro.

La licitaţie s-au înscris patru companii: din Olanda, Canada, Australia şi Bulgaria. Cea mai bună ofertă a fost cea a canadienilor de la Roman Copper: 200 de milioane de euro, de trei ori mai mult decât preţul cerut de stat. Deşi privatizarea părea un succes, contractul nu s-a mai semnat.

Ministerul Economiei a anunţat că negocierile s-au încheiat irevocabil pentru că Roman Copper a refuzat să plătească preţul în termenul cerut şi să depună garanţia pentru investiţiile de mediu. În replică, firma canadiană şi-a reafirmat interesul pentru CupruMin, dar părţile nu au mai ajuns la niciun acord.

Şase luni mai târziu, statul încerca sâ vândă combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea. Din privatizarea Oltchim, Ministerul Economiei voia să obţină aproape 2 miliarde de lei: 19 milioane de lei pentru pachetul majoritar de acţiuni şi 1,8 miliarde de lei, datorii neachitate la AVAS şi Electrica.

Au fost patru dosare depuse la Minister. Statul a primit: trei oferte pentru pachetul de acţiuni; una pentru acţiuni şi datoria de la Electrica; şi o ultimă ofertă pentru acţiuni şi datoriile deţinute de AVAS şi Electrica.

Dan Diaconescu a promis cei mai mulţi bani. A oferit, pe hârtie, 203 milioane de lei pentru a prelua combinatul şi a câştigat licitaţia. Planul de pe hârtie s-a pierdut însă pe drum. Cel puţin aşa susţinea Guvernul.

„In oferta de cumparare s-a asumat obligativitatea de a se prezenta un plan de afaceri pentru cele 48 de ore, acestea au expirat fara sa se prezinte un plan de afaceri ceea ce a intarit convingerea ca nu a fost o oferta serioasa. Avem obligatia faţă de miile de angajaţi de la Oltchim si Arpechim să punem punct circului declansat”, declara atunci Victor Ponta, premierul României.

Dan Diaconescu arăta spre autorităţi ca vinovate de impasul creat, pentru că nu ar fi vrut să-i accepte banii.

Nu era prima situaţie penibilă în care erau puse autorităţile. Omul de afaceri Dan Diaconescu a iscat un scandal chiar de la începutul licitaţiei. Reprezentanţii Guvernului îl acuzau atunci că a depăşit termenul limită de depunere a dosarului, dar tot ei l-au acceptat până la urmă în competiţie.

Cearta de la Bucureşti nu făcea deloc bine angajaţilor de la Râmnicu-Vâlcea. Pentru ei era mai important să-şi primească salariile restante şi să aibă certitudinea că Oltchim nu se închide.

După două săptămâni de joacă de-a şoarecele şi pisica, privatizarea Oltchim a fost declarată un eşec, aspru criticată şi de preşedintele Traian Băsescu: „Nu putem imagina ca am putea sa mai repetam circul de la Oltchim, in care a fost un joc de-a privatizarea cu intenţia de a prinde un şoricel mic intr-o capcană mare. Si pacat ca un guvern s-a pretat la asemenea jocuri”.

Oltchim şi Cuprumin au fost singurele tentative ale statului de a vinde ce mai are în portofoliu, în 2012. Pentru nume mai mari - TAROM, CFR Marfă, Hidroelectrica sau Transgaz - autorităţile nici măcar nu au mai avut curajul să înceapă procedurile de vânzare. În 2013, toate marile companii rămân pe lista de aşteptare, iar strategia pentru vânzarea lor nu pare pusă la punct.