Galerie Foto De ce au fost puse păpuși pe statuile din Londra. Campania care îi are în prim-plan pe tați

Data actualizării: Data publicării:
Gene Kelly, actor și dansator american, cunoscut pentru scena din „Singing in the Rain”
Sursa foto: Instagram/dadshiftuk

Mai multe statui din Londra, care reprezintă figuri masculine, au primit câte un bebeluș în grijă. Este vorba despre câte o păpușă în marsupiu, care are ca rol de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă tații care vor să-și ia concediu de paternitate. Prin campanie, un ONG cere guvernului să îmbunătățească condițiile pentru aceștia, scrie The Guardian.

ONG-ul Dad Shift (in trad. - tura tatălui) cere un „concediu paternal care să fie accesibil, să ofere o perioadă substanțială de timp și să sprijine egalitatea între părinți”, deoarece „un concediu paternal corespunzător pentru tați și co-părinți este benefic pentru mame, pentru bebeluși și pentru societate în ansamblu”. 

„Există un dezechilibru în felul în care ne raportăm și înțelegem figurile din viața publică. Femeile sunt deseori întrebate despre viețile lor ca soții, mame și fiice, în timp ce figurile masculine nu sunt invitate să împărtășească această parte a vieții lor. Ne-am dorit să atragem atenția asupra rolului lor ca tați și, de asemenea, asupra nevoii de a sprijini mai bine oamenii atunci când apar bebeluși în viețile lor”, a declarat George Gabriel, unul dintre co-fondatorii grupului și inițiatorii campaniei. 

Sursa foto: Instagram/dadshiftuk
Sursa foto: Instagram/dadshiftuk

Și pentru a face acest lucru, mai multe statui emblematice au primit câte un bebeluș. ”Este vorba despre statui precum Isambard Kingdom Brunel, unul dintre cei mai mari ingineri ai secolului al XIX-lea, Gene Kelly, actor și dansator american, cunoscut pentru scena din „Singing in the Rain” și Thierry Henry, renumit fotbalist francez și una dintre legendele clubului Arsenal.

În prezent, concediul paternal din Marea Britanie este de doar două săptămâni, fiecare plătită cu aproape 185 de lire sterline. Totodată, potrivit sursei citate, unul din trei tați din Marea Britanie nu a luat niciun concediu paternal după nașterea copilului, iar jumătate dintre familiile în care bărbații au beneficiat de concediu, au reclamat probleme cu banii, scrie The Guardian. 

După această manifestație pe străzile londoneze, grupul de activiști a precizat că va înainta o scrisoare prim-ministrului, până la sfârșitul lunii, prin care cere măsuri concrete. 

 

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri