De ce ajung unii români să spună că în comunism era mai bine. Istoric: Nu am avut tranziția pe care ar fi trebuit să o avem
Departamentul Securității Statului sau Securitatea a fost poliţia secretă a Republicii Socialiste România. Acest serviciu instaurase un regim de frică permanentă, prin care controla populaţia. Pe lângă această preocupare principală, agenţii de securitate se foloseau de poziţiile de putere să facă afaceri ale căror profituri uriaşe le intrau în buzunarele proprii. Ambele tipuri de activităţi sunt descrise în detaliu de istoricul Stejărel Olaru în volumele „Nadia şi Securitatea” şi „A fost ca-n filme”. Urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Paşaport diplomatic”.
Istorii reale despre Securitate
Cristina Cileacu: Stejărel Olaru, istoric și expert în istoria serviciilor secrete, bine ați venit la Pașaport diplomatic!
Stejărel Olaru: Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație.
Cristina Cileacu: Domnule Olarul, vorbim despre două cărți pe care le avem aici: o dată, "Nadia și Securitatea", pe urmă, "A fost ca în filme", pe care ați scris-o împreună cu jurnalistul Liviu Tofan, şi vorbim practic despre ce ați documentat în aceste cărți, sunt segmente din preocupările Securității, poliția secretă a României Socialiste. De ce mai este nevoie în prezent să știm și să reținem aceste lucruri?
Stejărel Olaru: Sunt fragmente de istorie, cum îmi place mie să le zic, pentru că în felul acesta scriem, în definitiv, istoria recentă, abordând un subiect sau altul, mici fragmente din ceea ce a însemnat istoria regimului comunist și istoria Securității în România. Nevoie este pentru că încă sunt episoade neelucidate, încă mai are nevoie societatea românească să primească informații verificate, veridice, scrise de specialiști, nu că m-aș număra printre ei, dar în general scrise de istorici competenți pe acest subiect, mai ales că, odată cu trecerea anilor și cu trecerea deceniilor, tema se schimbă cumva în dezbatere. Dacă în anii 90, nu știu dacă vă mai amintiți, oricum tinerii dvs. telespectatori nu au cum să știe, în anii 90 dezbaterea era cu totul și cu totul alta. Atunci lumea ieșea în stradă, făcea manifestații, având pe agendă exact astfel de teme, voia să știe despre informatorii Securității, despre colaboratorii regimului comunist, despre felul în care se iau măsuri pentru ca aceștia să fie, măcar pentru o perioadă, restricționați din pozițiile de putere pe care încercau să le reocupe ei, astăzi, dezbaterea e cu totul și cu totul alta. Ba chiar sunt voci care spun că nu a fost chiar atât de rău în acea perioadă.
Comunismul, ca o amintire romanţată
Cristina Cileacu: Și auzim chiar și în prezent, exact ce spuneți, că era mai bine în comunism. Inclusiv în rândul tinerilor auzim astfel de afirmații. Dacă ar fi să ne uităm doar la volumul "Nadia și Securitatea", arătați foarte clar cât de persecutată era marea campioană a României, succesul ei era practic și succesul lui Nicolae Ceaușescu. Se confisca. Propaganda confisca imediat toate reușitele Nadiei. De ce credeți că încă în prezent oamenii spun aceste lucruri? De ce mai au nevoie? Ce nu cunosc de ajung să spună că în comunism era mai bine?
Stejărel Olaru: Nu cred că în primul rând este vina societății, dar stați să vă explic de ce spun asta. Tranziția în România nu a fost tranziția pe care ar fi trebuit să o avem atunci când se sfârșește un regim totalitar și societatea trece într-o democrație, trece printr-o perioadă de tranziție, în această tranziție se înființează instituții politice noi, care sunt baza democrației. Și odată ce ele încep să funcționeze bine, fără ingerința politicului în activitatea lor, atunci se consolidează și democrația. Pe de altă parte, în timpul acestei tranziții se iau măsuri reparatorii. S-a prăbușit un regim dictatorial, unde au existat victime și călăi. Călăii au obligația sau, mă rog, societatea, noua societate trebuie să facă în așa fel încât aceștia, chiar dacă nu plătesc punitiv, chiar dacă nu ajung să facă închisoare, dar măcar să nu se accepte ca aceștia să participe la activitatea politică în această perioadă. Pe de altă parte, victimele au nevoie să li se redea demnitatea și, prin urmare, să se ia câteva măsuri în acest sens. Una dintre ele este aceea de a scoate adevărul la lumină, aceea ca arhivele să fie accesibile publicului, publicului larg, nu doar cercetătorilor, tuturor celora care sunt interesați să vadă și în felul acesta societatea să afle de fapt ce a însemnat mecanismul de forță al regimului comunist despre care vorbim în cazul nostru, în România. Or, noi, aici, din acest punct de vedere, dacă ne comparăm cu țările din estul și centrul Europei, care au trecut prin aceleași regimuri comuniste, noi am fost la coada, am luat măsuri întârziate și oricum nu am avut o lege a lustrației.
Cristina Cileacu: Decât foarte târziu, da.
Stejărel Olaru: De aceea spuneam că este vina noastră, a societății și în ceea ce privește felul în care este receptat astăzi regimul comunist, pentru că nu am putut, din cauza lipsei voinței politice din anii 90, și mă refer la Ion Iliescu și tot ceea ce a însemnat partidul pe care l-a condus Ion Iliescu, și care a purtat diferite nume în acea perioadă. Neexistând această voință politică, nici nu am putut să luăm aceste măsuri.
Vieţi furate de propagandă
Cristina Cileacu: Nadia Comăneci, deși era o mare campioană a României, a fost bătută de antrenorii e, a fost înfometată, în jurul ei nu era aproape nimeni care să nu fie informator pentru Securitate. Viața ei era o carte deschisă, cum spuneți destul de des în volumul pe care l-ați făcut despre ea. De partea cealaltă, Securitatea avea însă grijă ca imaginea ei să fie egală cu una a prosperității. Era promovată de propaganda această imagine. Au regimurile totalitare vreun sentiment pentru populațiile pe care le țin prizoniere?
Stejărel Olaru: Nu. Calculul este foarte rece și, pe de o parte, urmează niște factori care țin de intelligence-ul de atunci, deci de activitatea serviciilor de informații comuniste, pe de altă parte, este bine angrenat în mecanismul propagandistic care-i controlat de partid și față de care trebuie să se plieze și Securitatea. Sigur, eu am scris povestea Nadiei ca sportivă, dar cartea despre Nadia, "Nadia și Securitatea", cum am intitulat-o, este nu doar despre Nadia, ci în general, despre regimul comunist, în felul în care s-a implicat regimul comunist în viața unei sportive de performanță, rolul pe care l-a avut Securitatea în acest context, deci, am încercat să scriu, adică m-am dat câțiva pași în urmă ca să văd întregul tablou și să descriu întreaga perspectivă a acestei povești din regimul comunist. Nicolae Ceaușescu, în special, a încercat să profite din plin, din punct de vedere propagandistic de pe urma Nadiei Comăneci. Sigur, erau tot felul de teorii pe care astăzi le considerăm aberante, dar atunci erau susținute cu mult entuziasm. Și anume Nadia era dovada faptului că partidul, în frunte cu geniul său, Nicolae Ceaușescu, iată, are o strategie care e victorioasă în ceea ce privește metodologia în sport. Și suntem atât de buni încât îi batem și pe sovietici, nu doar pe occidentali.
Mândrie naţională bazată pe mistificări
Cristina Cileacu: Această mândrie națională. Toate aceste legende care circulau și care erau bine alimentate de propagandă, mistificarea istoriei care se preda inclusiv la școală, făceau parte din. Din tot acest, să spunem, aparat mai prinde și astăzi, însă acest tip de propagandă. De ce credeți?
Stejărel Olaru: În general, ne lăsăm influențați de propagandă, să o numim așa, atunci când nu știm să ne informăm din mai multe surse și să cernem prin posibilitățile noastre informația reală, corectă, care ne va ajuta să înțelegem lumea în care trăim. Deci, în acest moment, astăzi noi avem, în România sunt multe surse de informare pe care le avem la dispoziție la un click distanță și cred că cei care sunt victimele propagandei, aş spune că e mai degrabă vina lor pentru că s-au lăsat amăgiți. Altfel, adică eu nu-mi aduc aminte ca în ultimii ani, ani buni să fi fost manipulat de vreo știre sau de vreo instituție de presă, să cad în această capcană. Am știut întotdeauna să mă informez din mai multe surse.
Cristina Cileacu: Dar acum e foarte dificil să te mai informezi din mai multe surse, mai ales când sursele se copiază una pe alta.
Stejărel Olaru: E și asta o problemă. Plagiatul e la ordinea zilei chiar și în presă din punctul acesta de vedere. Da, mai este și presa internațională pe care o putem accesa ușor. Mai sunt și rețelele de socializare, care uneori sunt otrăvitoare, alteori, dimpotrivă, pot aduce plus valoare. Depinde cum le folosim.
Cea mai mare afacere a Securităţii
Cristina Cileacu: A doua carte despre care vorbim astăzi, "A fost ca-n filme", este scrisă, cum spuneam, alături de jurnalistul Liviu Tofan și v-a dat o mare mână de ajutor și Irina Margareta Nistor, menționată de altfel, în această carte. E vorba de afacerea Securității cu casete video. Toată lumea care trăia în comunism mergea la video şi se făceau de pe urma acestei afaceri enorm de mulți bani. Totuși, spuneți în carte că sunt puține informații în dosarele Securității despre această afacere. Este o scăpare sau cum să interpretăm asta?
Stejărel Olaru: De fapt, nu sunt informații.
Cristina Cileacu: Nu sunt.
Stejărel Olaru: În arhivele Securității despre această afacere...
Cristina Cileacu: Sunt până la un moment dat.
Stejărel Olaru: Pentru că a fost o afacere, considerăm noi, Liviu și cu mine, controlată și de ofițeri de Securitate, care au făcut carieră și după 1989, pentru că era extrem de bănoasă. Legenda că mergeam la video în anii 80 și regimul accepta în mod tacit să facem acest lucru, deci nu te agăța nimeni, nu te chema nimeni la miliție, pentru că voia să se ofere o gură de oxigen, este de fapt doar o legendă. Era o afacere, iar noi am luat un caz care mi s-a părut cel mai sugestiv, cazul lui Teodor Zamfir, cel care a dus această afacere la un nivel foarte înalt, sigur, cum spuneam, creându-și un anturaj propice, ofițerii de Securitate care l-au sprijinit și care l-au și recrutat ca informator și l-au folosit și din acest punct de vedere, deci în slujba Securității, respectiv, în cazul lui, în slujba Direcției de Informații Externe. El a făcut cumva, a fost cumva și parte a unor operațiuni de spionaj și mă refer aici la Radio Europa Liberă. Apropo de Liviu Tofan, care a fost șeful departamentului de știri de la Europa Liberă în anii 80. Și povestea mi s-a părut spectaculoasă. Nici noi n-am crezut-o, apoi am început să investigăm. Baza acestei cărți a fost seria de interviuri pe care am făcut-o cu Teodor Zamfir și care a decedat la un moment dat, în timp ce stăteam de vorbă cu el din cauza covidului. Dar nu numai cu Teodor Zamfir, ci și cu Irina Margareta Nistor, care a fost un sprijin remarcabil în timpul documentării, precum și alții, alte persoane care au făcut parte din rețeaua lui Teodor Zamfir. Prin urmare, am vrut să aduc am crezut că e firesc să facem așa, să spulberăm un mit, aducând informații reale despre o operațiune a unor ofițeri de Securitate, de pe urma căreia se câștigau bani mulți, mulți, foarte mulți bani.
Evoluţia poliţiei secrete
Cristina Cileacu: Spuneți la un moment dat în carte, tocmai pentru că se câștigă foarte mulți bani de pe urma acestei afaceri, că, de altfel, Securitatea, personajul principal, Teodor Zamfir, cel care călătorea și în afara țării și era folosit la vremea respectivă de Serviciul de Informații Externe să participe la câteva misiuni, Securitatea era mai mult preocupată să îi urmărească pe românii care nu mai erau în țară, care fugiseră din țară sau care migraseră în mod legal și mai puțin de spionaj. Era un serviciul profesionist Securitatea?
Stejărel Olaru: Foarte interesant. M-am gândit de multe ori la această întrebare, pentru că am fost obligat, atunci când scriam, să văd cum abordez acest unghi. Sigur, dacă vorbim de anii 50, anii 60, Securitatea era formată doar din brute, din oameni care nu aveau absolut nicio legătură cu munca de informații și enorm de mulți oameni și-au pierdut viața în anchetele Securității în acea perioadă. Sfârșitul anilor 60 și prima jumătate a anilor 70, până prin 78, Securitatea se profesionalizează, zic eu. Sunt noi generații de ofițeri de informații, Securitatea avea o procedură atunci cei mai buni studenți care absolveau facultatea, de regulă primii 10 de la toate facultățile, erau abordați de Securitate, mai ales de Direcția de Informații Externe, pentru a fi angajați și nu făceau în acea perioadă, nu făceau presiuni, erau chemați pur și simplu la discuții. Și e perioada interesantă, pentru că și în România regimul ne lasă să respirăm. Trecem de 1968 invazia în Cehoslovacia, în București puteai să cumperi reviste occidentale, puteai să mergi la filme occidentale, puteai să mergi la discotecă, exista mâncare în alimentările din oraș. Deci viața nu era apăsătoare.
Cristina Cileacu: Nu era ca în anii 80, da.
Stejărel Olaru: Se întâmpla ceva în 1978. Fuge generalul Pacepa, care, bineînțeles, oferă CIA toate informațiile pe care le știa despre Securitate și din acel moment, Securitatea intră într-o nouă etapă. I se spune reformă, dar nu era deloc vorba de o reformă, şi atunci vin la conducerea Securității din nou brute, din nou persoane limitate din punct de vedere intelectual, și mă gândesc acum la cum îl cheamă pe generalul acela de la DIE, Pleșiță.
Cristina Cileacu: Nicolae Pleşiţă.
Stejărel Olaru: Și, din nou, Securitatea decade. Deci noi acum suntem în anii 80. Odată cu fuga lui Pacepa, Securitatea se concentrează foarte mult pe românii din exterior, cei aflați în exil, monitorizarea lor, combaterea lor, mai ales a celor care lucrau la Europa Liberă sau la Vocea Americii. Pentru că Ceaușescu era foarte sensibil la propagandă și ori de câte ori apăreau articole critice la adresa regimului sau la adresa lui, personal, în presa occidentală, imediat obliga Direcția de Informații Externe să reușească să convingă jurnaliști străini să publice contra-articole. Și da, este o perioadă în care Teodor Zamfir este trimis în Germania, în Occident, cu astfel de misiuni, pentru că îl cunoștea pe Dorin Tudoran, un autentic dizident de la începutul anilor 80, din România...
Cristina Cileacu: Fostul lui coleg de şcoală...
Stejărel Olaru: Și care a făcut şi el parte în poveste, dar pe care cititorii o vor descoperi, bineînțeles.
Este "Securitatea" o mentalitate?
Cristina Cileacu: Aș vrea să încheiem discuția noastră, scurtă de altfel, pe un subiect atât de vast, cu o întrebare: Dacă ar fi să ne inspirăm din aceste cărți și să nu uităm câtă lume turna la Securitate de bunăvoie sau mai puțin de bunăvoie. Ce vreau să vă întreb este dacă considerați că am scăpat vreodată de Securitate sau că vom scăpa vreodată de Securitate.
Stejărel Olaru: De acea Securitate.
Cristina Cileacu: De acest tip de securitate, pentru că de acea Securitate, oficial, am scăpat.
Stejărel Olaru: Da. În primul rând, nu aș putea să vă răspund la întrebarea câtă lume informa sau câtă lume colabora, pentru că nu avem aceste cifre, ele nu au fost oferite de serviciile de informații actuale SRI, SIE, Armată, CNSAS-ului și nu avem statisticile cu informatori în diferite perioade din istoria Securității. Recrutarea, sigur, de fiecare dată trebuie să avem grijă când citim un dosar de rețea, adică dosarul unui informator, trebuie să nu ne grăbim.
Cristina Cileacu: Să înțelegem contextul.
Stejărel Olaru: Exact. Concluziile nu trebuie trase doar pentru că vedem că este un dosar de informator. Am văzut dosare de informatori și mi-am dat seama că de fapt nu au informat niciodată. În plus, de multe ori, Securitatea inventa informatori pentru că trebuia, ofițerii de Securitate aveau o normă și aveau obligația periodic să își extindă rețeaua de agenți. Și cum nu puteau s-o facă, inventau, puneau persoane cunoscute. Dar în ceea ce privește partea a doua a întrebării dumneavoastră, scăpăm, dar avem nevoie de mecanisme politice care să controleze aceste structuri, pentru că ele întotdeauna vor avea tendința de a călca limita, de a trece dincolo, adică de a face poliție politică. Așa funcționează mintea acestor instituții. Dar odată ce sunt înființate organisme de control în Parlament, în special pentru că acolo sunt reprezentanții poporului, și aceste mecanisme de control chiar funcționează, adică au și la dispoziție mecanismul prin care să poată controla în mod real serviciile de informații, atunci da, Securitatea, cum ați numit-o, poate fi oprită.
Cristina Cileacu: Domnule Olaru, vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție.
Stejărel Olaru: Şi eu vă mulţumesc.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
