CSAT a aprobat planul de înzestrare a armatei române. Unul dintre obiective: „Creșterea achizițiilor de muniții necesare pentru luptă”

Data actualizării: Data publicării:
Artileriști români trag cu tunul în cadrul unui exercițiu militar
CSAT: În contextul menținerii alocațiilor bugetare pentru Apărare la 2,5% din PIB, Armata României își va concentra eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare. Foto: Facebook/MApN

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat joi Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2024-2033, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Documentul prevede inclusiv necesitatea creșterii achiziției de „muniții necesare pentru luptă și pentru constituirea graduală a stocurilor”.

„Schimbarea majoră a situației regionale de securitate generate de postura agresivă a Federației Ruse a determinat reanalizarea, reprioritizarea și reconfigurarea programelor de înzestrare pentru dotarea și dezvoltarea capabilităților militare necesare contracarării noilor amenințări inclusiv prin creșterea, în cadrul acestora, a achiziției cantităților de muniții necesare pentru luptă și pentru constituirea graduală a stocurilor”, se arată în comunicat.

Astfel, conform documentului, „în contextul menținerii alocațiilor bugetare pentru Apărare la 2,5% din PIB, Armata României își va concentra eforturile strategice pentru consolidarea capacității de apărare la nivel național și în cadru Aliat, în vederea descurajării și a combaterii în mod eficient a tuturor tipurilor de amenințări clasice, asimetrice, de tip hibrid sau de altă natură”.

„Acest lucru se va realiza prin dotarea structurii de forțe cu tehnică și echipamente militare performante, compatibile și interoperabile cu cele existente în armatele celorlalte state membre NATO și UE, care să asigure atât îndeplinirea misiunilor de descurajare și apărare, cât și viabilitatea acestora pe termen lung prin nivelul de eficiență și dezvoltare tehnologică”, precizează comunicatul emis de Palatul Ctroceni.

Totodată, pentru protejarea intereselor esențiale de securitate și asigurarea securității aprovizionării, „Consiliul Suprem de Apărare a Țării este direct interesat ca pe teritoriul național să existe capacități industriale care să poată asigura atât producerea de tehnică militară modernă pentru dotarea structurii de forțe pe timp de pace și menținerea în stare operațională a echipamentelor achiziționate, cât și fabricarea/dezvoltarea de noi echipamente care să contribuie la multiplicarea capabilităților militare în situații de criză sau război”.

MApN a prezentat măsuri pentru creșterea capacității de „supraveghere aeriană, detecție și intervenție” în cazul dronelor rusești care atacă porturile ucrainene în zona Mării Negre

O altă temă importantă analizată de către membrii Consiliului a fost situația de securitate din Regiunea Mării Negre.

„În ultima lună, situația de securitate în regiune s-a deteriorat semnificativ, ca urmare a sporirii acțiunilor ostile ale Rusiei la adresa securității și libertății de navigație în Marea Neagră. Intensificarea atacurilor rusești cu drone asupra porturilor maritime și fluviale ale Ucrainei în zona Mării Negre a adus războiul și mai aproape de frontierele României. Incidentele cu fragmente de drone căzute pe teritoriul țării noastre și implicit al NATO au crescut riscul de escaladare”, precizează Administrația Prezidențială.

În cadrul ședinței, Ministerul Apărării Naționale a prezentat un set de măsuri concrete pentru creșterea capacității de supraveghere aeriană, detecție și intervenție, în funcție de situație, în regiunile din proximitatea obiectivelor ucrainene vizate de atacurile ruse.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...