Crima din Brăila. Poliția a ridicat un cuțit cu lama de 17 cm din casa mamei suspectului. Explicația femeii: Moșul tăia legume cu el

Data actualizării: Data publicării:
femeie
Poliția a ridicat un cuțit cu lama de 17 cm din casa mamei suspectului. Foto: Digi24

Apar noi date în cazul dentistei ucise în cabinetul din Brăila. Anchetatorii au percheziționat casa mamei suspectului și au găsit, într-o vitrină, un cuțit rabatabil, cu lama de 17 centimetri. Era lăsat desfăcut, în spatele unor cești din porțelan. Arma alba a fost confiscată pentru expertiză. Anchetatorii trebuie să stabilească dacă aceasta este vorba arma crimei.

Anchetatorii au ajuns în casa mamei suspectului la 5 dimineața. La un moment dat, într-o vitrină, în spatele unor cești de porțelan, polițiștii au descoperit un cuțit rabatabil de 33 de centimetri, desfăcut. Întrebată cui îi aparține, mama suspectului a spus că era al soțului, care obișnuia să taie legume cu el. A fost singurul obiect ridicat de criminaliști de la locuința mamei suspectului.

Mama suspectului: Al meu, moșul n-avea dinți. Era d-ăla, un bricegaș cu care-și tăia. Atâta s-a luat din cortul meu. Au bătut în poartă și eu le-am dat drumul la poartă normal. Veniți, intrați, căutați. Au fost 10 mașini. Jandarmi, poliție, criminaliști. Nu este, nu e vinovat. Băiatul meu e nevinovat.

Specialiștii spun că toate indiciile arată exact contrariul.

Dan Antonescu, criminalist: Vorbim despre un suspect care a acționat puțin haotic. Și-a schimbat vestimentația, neagă orice implicare în activitatea infracțională, dar probele îl contrazic. Minte în anchetă, el spune că nu a fost la Galați, în schimb anchetatorii au găsit șoferul de taxi care l-a transporat până acolo și acel om l-a recunoscut. Sunt imagini elocvente ale camerelor de supraveghere.

Suspectul își susține în continuare nevinovăția. Spune că a mers în cabinetul doctoriței pentru o injecție, că îl durea o măsea, apoi a plecat.

Cornel Grigoriu, fostul avocat al suspectului: Are punctul lui de vedere. Poliția, Parchetul au alt punct de vedere. De aceea s-a și dispus măsura arestării preventive, până când se mai limpezesc apele. Nu recunoaște asasinatul.

În zilele următoare, suspectul va fi testat pentru discernământ, o procedură obligatorie în cazurile de omor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri