În comuna gorjeană Câlnic, vulpile nu doar că se plimbă prin gospodării, ci și-au făcut o vizuină într-o magazie părăsită.
Un localnic a filmat animalele în timp ce se plimbau nestingherite pe acoperiș. El a făcut și o glumă, spunând că vulpile sunt atât pe case, cât şi la primărie, edilul comunei numindu-se chiar Vulpe.
Câlnic este o comună aflată în zona montană a judeţului Gorj, iar apariția acestor animale nu e un lucru nou pentru localnici.
Primarul comunei, Dumitru Vulpe, a declarat la Digi24 că a anunțat președintele și directorul asociației județene a vânătorilor și pescarilor din Gorj și că au fost trimiși vânători în zonă pentru a le alunga.
Mai mult nu se poate face, nefiind sezon deschis pentru a le vâna, a explicat edilul.
El a adăugat că animalele vin în căutare de hrană și că nu a primit nicio sesizare de la cetățeni.
"Nu avem la îndemână decât colaborarea cu asociația și cu fondurile de vânătoare, pentru a le alunga. Nu avem legislație. Ce să facem? Să căutăm cuiburile de vulpe?
M-o chema pe mine Vulpe, dar aceste animale nu sunt agenții mei electorali", a spus primarul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Redactare Georgiana Marina