Washigton Post: Cum își construiește China influența în Europa. Situația României

„Alege cu multă grijă”, aceasta este deviza Chinei în relația cu Uniunea Europeană, o abordare care nu de puține ori desfidă orice normă europeană, scriu într-un studiu recent experții ECFR (European Council of Foreign Relations) Francois Godement și Abigael Vasselier.

Ianuarie 2018. Președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită în China, pledează pentru o mare alianță francezo-chineză. Volutele retorice sunt la ele acasă, Macron nu face economie de laude și viziuni mărețe: „Viitorul are nevoie de Franța, Europa și China. Noi suntem memoria lumii”. De asemenea, liderul francez flutură în fața președintelui chinez Xi Jinping și scenariile unor „noi drumuri ale mătăsii”.

La câteva săptămâni distanță, ducând în servietă handicapul post-BREXIT al Regatului Unit, și premierul britanic Theresa May efectuează o vizită la Beijing, unde vorbește despre o „eră de aur” și pledează pentru un acord de liber schimb cu China.

Două vizite la nivel înalt, o singură concluzie, scrie The Washington Post: marele puteri europene tind să ignore ambițiile autoritariste ale Chinei când vine vorba de pocalul cu bani al Beijingului.

„Elitele politice ale UE au început să îmbrățișeze retorica și interesele chineze, chiar dacă în multe cazuri acestea contravin intereselor naționale europene”, scriu Thorsten Benner, Jan Gaspers, Mareike Ohlberg, Lucrezia Poggetti și Kristin Shi-Kupfer într-un studiu lansat luni și finanțat de Global Public Policy Institute și de Mercator Institute for China Studies, două think tank-uri cu sediul la Berlin.

Pe harta realizată de Mercator Institute for China Studies, România este menționată la capitolul unui mix de influențe ale Beijingului în societatea civilă, politică și mass-media. 

Aceleași concluzii le-au formulat și Francois Godement și Abigael Vasselier, de la ECFR, într-un raport publicat la sfârșitul anului trecut.

Principalele rute de influență ale Chinei, la nivelul politicilor publice și al investițiilor directe în infrastructură, trec prin Europa de Est și de Sud-Est, dar nu ocolesc nici state nordice precum Norvegia, care și-a „înmuiat” tonul critic legat de abuzurile autorităților chineze la adresa drepturilor omului după ce Beijingul și-a manifestat interesul investițional în Oslo.

CITIȚI ȘI: Fost consilier de la Casa Albă: România, parte a unui plan al Chinei de dominație nucleară în Europa

În timp ce, din perspectiva influenței, Rusia nu este percepută ca un model economic de succes, China apare de multe ori în ochii elitelor europene ca un exemplu de pragmatism socio-economic demn de pastișat, subliniază experții, adăugând: „China va fi cea mai mare provocare pe termen lung pentru interesele Europei”.

Politic, China încearcă acum să își creeze imaginea unei alternative la criza democrațiilor liberale. Mizând pe această carte, notează experții, Beijingul caută să obțină o poziție antitetică a Europei față de SUA pe dosarele unor litigii teritoriale din Marea Chinei de Sud. Iar odată cu acest lucru, China zărește și o „fereastră de oportunitate” în faptul că Statele Unite, sub președinția lui Donald Trump, lasă impresia că nu își va mai asuma rolul de garant al „ordinii internaționale liberale”.

Oferta Chinei pentru statele Uniunii Europene nu este diferită de cea făcută „statelor africane și țărilor în curs de dezvoltare”, explică Francois Godement și Abigael Vasselier în studiul lor din decembrie 2017: „o rafală de proiecte care creează concurență între beneficiari și împrumuturi la rate comerciale”.

Pubicația Foreign Policy a dedicat o analiză felului agresiv în care China redesenează rutele de comerț naval în Europa, prin achiziționarea unor porturi importante.  

Deja, Beijingul a aruncat o ancoră financiară importantă în Grecia, unde deține, prin diverse firme controlate de stat, 51% din cel mai important port al țării - Pireu.

Luna trecută, un alt port european a ajuns în colecția Chinei: Zeebruge, din Belgia. Din ecuație nu lipsesc și pioni portuari din Italia și Spania.