Vladimir Putin despre Prigojin: „Aceasta este trădare, vom lua măsuri extrem de dure”
Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin l-a acuzat sâmbătă dimineața pe Evgheni Prigojin de „trădare” și a anunțat că vor fi luate „măsuri extrem de dure” împotriva rebeliunii mercenarilor Wagner.
„Luptăm pentru siguranța cetățenilor noștri și integritatea noastră teritorială. Trebuie să fim uniți și să ne consolidăm toate elementele statale”, a spus șeful de la Kremlin.
Putin a calificat acțiunile mercenarilor Wagner din interiorul Rusiei, drept „o încercare subversivă din interior”.
„Aceasta este trădare față de cei care luptă pe front, este un cuțit în spate față de cei care luptă pe front. Ne vom apara patria prin a trece prin mai multe obstacole... din nou, asta este trădare și ambiția unor forțe malefice”
„Aceasta problemă internă este o lovitură pentru poporul nostru, iar măsurile pe care le vom lua sunt foarte dure. Oamenii care sunt responsabili vor fi aduși cu certitudine în fața justitiei”, a mai spus Putin.
Liderul de la Kremlin a anunțat că „forțele armate au primit instrucțiuni și au fost luate măsuri restrictive în regiunea Moscova și alte regiuni”.
În același timp, Putin a recunoscut că „situația din Rostov rămîne complicată”, referindu-se la orașul despre care Prigojin susține că se află sub controlul trupelor Wagner.