Exclusiv VIDEO | Povestea comandantului român care a salvat 4 vieți în mijlocul uraganului: Aveau șanse mici, erau nemâncați, deshidratați

Data actualizării: Data publicării:
bogdan rusu
Echipajul condus de comandantul Bogdan Rusu. Foto: Facebook / Ovidiu Cupșa

Comandantul de navă Bogdan Rusu, care a reușit să salveze echipajul unui velier prins de uraganul Sally în Golful Mexic, a povestit pentru Digi24 aventura prin care a trecut în urmă cu câteva zile. El a spus că ar repeta fapta oricând, pentru că este în codul marinarilor să salveze vieți în pericol, și a mărturisit că are mai multe emoții la televizor decât în mijlocul furtunii.

Comandantul Bogdan Rusu, 38 de ani, a spus că a primit apelul SOS în jurul orei 8.00 și că a pornit spre zona indicată de semnal. 

„Am ajuns în timp util pentru a salva aceste persoane. Furtuna devenea din ce în ce mai rea. Uraganul Sally este o furtună de clasa 2. Vântul sufla cu peste 40 de noduri și erau valuri de 4 metri. Vizibilitatea de la 2 mile a scăzut la aproape 1 milă. Cu foarte mare greutate am reușit să reperăm nava, să procedăm la salvarea ei”, a povestit Bogdan Rudsu la Digi24.

Operațiunea de salvare a fost la limită, pentru că ambarcațiunea aflată în primejdie, un velier de mici dimensiuni, lua apă, iar furtuna devenea din ce în ce mai puternică. În plus, oamenii de la bord erau epuizați.

„(Velierul - n.r.) Avea șanse foarte mici, mai ales având în vedere că ambarcațiunea lua apă. Echipajul de două zile era nemâncat, foarte deshidratat... O persoană de la bordul navei avea 70 de ani și era supraponderală”, a descris comandantul starea oamenilor pe care i-a salvat.

El a primit felicitări de la toți colegii, angajator, autorități, dar nu consideră că a făcut un lucru ieșit din comun.

„Nu consider ca am facut ceva extraordinar, am făcut ceva ce orice om ar trebui să facă. Este o datorie a marinarului să-și salveze semenii în pericol”. 

Bogdan Rusu nu dă vina pe echipajul salvat că a fost în pericol, pentru că schimbările climatice fac ca vremea să fie foarte imprevizibilă.

„Vremea prinde acum pe toata lumea pe nepregătite. Uraganul Sally s-a dezvoltat într-o depresiune tropicală și a ajuns un uragan de clasa 2 într-un timp extraordinar de scurt. Și pe noi ne-a prins pe nepregătite”, a explicat comandantul.

Bogdan Rusu a mai spus că ar face oricând la fel și a mărturisit că are mai multe emoții la televizor decât în timpul uraganului.

„Mă bucur foarte mult că am putut face acest lucru cu ajutoriul echipajului meu. E un lucru pe care trebuie să-l facem și nu am avut emoții, am mai multe acum”, a mai spus comandantul Bogdan Rusu.

Operațiune de salvare în mijlocul uraganului

Comandantul de navă român Bogdan Rusu va fi propus pentru premiul "Bravery at Sea", după ce pe 13 septembrie a salvat vieţile a patru navigatori aflaţi în pericol la bordul unui velier, în timpul unei furtuni tropicale în Golful Mexic. Comandantul român a primit un mesaj impresionant din partea Gărzii de Coastă a Statelor Unite ale Americii.

Acțiunea de salvare a avut loc la aproximativ 68 de mile vest de Clearwater, pe coasta Statelor Unite ale Americii, în Golful Mexic, duminică 13 septembrie, în jurul orei 11.00 (local GMT), în timpul furtunii tropicale Sally.

„Vieţile a patru navigatori, ce alcătuiau echipajul velierului Yes Dear, erau în mare pericol după ce nava lor a luat apă, iar US Coast Guard abandonase operaţiunea de salvare, desfăşurată cu un elicopter HH-60 Jayhawk, din cauza vremii nefavorabile. În acest context, nava portcontainer COSCO Malaysia, înregistrată în Hong Kong, de 102.834 TDW, lungime de 334 m şi lăţime 42,8 m şi pescaj, având la bord 8.500 TEU, avându-l la cârmă pe tânărul comandant Bogdan Rusu, respectând codul de onoare al marinarilor a lansat cu succes o acţiune de salvare a acelor confraţi în pericol de moarte, debarcându-i apoi în siguranţă în Portul Tampa Bay”, a relatat directorul CERONAV, Ovidiu Cupşa, citat de Agerpres.

 

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...