VIDEO. Momentul în care un jandarm ia partea elevilor care protestau față de PSD

Data actualizării: Data publicării:
jandarm director lipova

Premierul Viorica Dăncilă nu a scăpat de huiduieli și proteste în vizitele făcute săptămâna aceasta în județele din Ardeal și Banat. De exemplu, în localitatea Lipova, din Arad, unde printre simpatizanții PSD s-a strecurat un grup de zeci de liceeni care au purtat pancarte cu slogane anti-PSD și au protestat în tăcere. Elevii au fost amenințați cu sancțiuni, dar au scăpat doar cu absențe nemotivate.

După ce joi a fost huiduită la Cluj, Viorica Dăncilă a avut parte de același tratament și din partea arădenilor. Premierul s-a oprit la Primăria Lipova, unde printre cei circa 100 de simpatizanți PSD s-au strecurat zeci de liceeni care au purtat pancarte anti-PSD.

Pentru îndrăzneala de a protesta, liceeni au fost ameninţaţi că vor fi lăsaţi corigenţi.

Directorul liceului: Trei corigenţe, da? Deci nu este corect ceea ce faceţi!

Jandarm: Vă rog să purtaţi această discuţie în cadru şcolar, nu în stradă aici.

Directorul liceului: Copiii ăştia au fost scoşi de la şcoală! Sunt în programul şcolar, mă scuzaţi. Ei au fugit de la oră ca sa vină aici? Este o greşeală.

Jandarm: Păi şi îi ameninţaţi?

Directorul liceului: Nu, nu! M-aţi înţeles greşit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri