VIDEO. Cum au reușit alpiniștii ISU să împiedice o femeie să se sinucidă

Data publicării:
isu

Operaţiune dificilă de salvare, ieri, la Braşov. O femeie de 57 de ani, care ameninţa că se aruncă în gol de la etajul opt al unui bloc, a fost salvată după ce pompierii militari au intrat pe două geamuri ale locuinţei sale, asiguraţi cu corzi de alpinism. Aceştia tocmai participau la un concurs de salvare de la învălţime, când au aflat că au de rezolvat o situaţie reală.

Braşov, ora 16.30. O femeie s-a încuiat în apartament şi ameninţă că se aruncă în gol. Alpiniştii ISU tocmai participă la un concurs internaţional de salvări de la înălţime, în Braşov. Îşi iau echipamentele şi urcă rapid pe bloc. La uşa apartamentului ajung şi mascaţii, gata să intervină, dacă situaţia devine gravă. Urmează aproape patru ceasuri de negocieri, purtate de doi specialişti ai Poliţiei. Două ferestre găsite deschise sunt cele mai bune soluţii pentru o intervenţie rapidă şi sigură.

Lt. Dan Colniceanu, ofiţer ISU Braşov: Am intrat pe geamul de la baie, care este destul de micuţ, dar, datorită fizicului, am reuşit să intru, după care m-am întâlnit cu persoana respectivă în dormitor.

Plt. maj. Ciprian Ciolan, Detaşamentul 1 Pompieri Braşov: Eu am intrat pe geamul de la bucătărie. Am găsit doamna, care stătea de vorbă cu coolegul meu, iar eu am intervenit la deschiderea uşii, pentru a face loc cadrelor medicale şi Poliţiei.

Ora 20 şi un minut. Medicii de la Ambulanţă şi poliţiştii sunt deja lângă femeie. Uşa apartamentului e deschisă, misiunea s-a încheiat cu succes.

Lt. col. Lucian Marciu, inspector şef ISU Braşov: Două echipe au renunţat la concurs, bineînţeles, pentru o situaţie reală şi ne bucurăm că situaţia s-a încheiat cu bine

Femeia a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie, pentru consult de specialitate. Echipele de alpinişti de la ISU Braşov sunt operaţionale de un an şi jumătate. Concursul de salvări de la înălţime continuă până mâine. În afară de pompierii militari români, participă profesionişti din Turcia şi Polonia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri