Video Exclusiv Veștea: Primăriile nu vor primi derogări de la ordonanța care limitează cheltuielile publice pentru a organiza petreceri de final de an

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - MINISTERUL DEZVOLTARII - SEMNARE CONTRACT - 23 OCT 2
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Inquam Photos / George Călin

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat la Jurnalul de Seară de la Digi24 că, până în acest moment, 250 de primării au solicitat derogări de la ordonanța prin care Executivul vrea să țină sub control cheltuielile publice pe final de an. Întrebat dacă au fost și primării care au cerut derogări pentru a organiza petreceri pentru finalul anului, ministrul a spus că au existat și astfel de solicitări, ale unor edili care nu au avut o procedură prealabilă de achiziții pentru evenimente, însă sunt cereri care nu mai pot fi onorate acum. Pe de altă parte, în privința investițiilor importante, Veștea a mai precizat că, de la caz la caz, în funcție de modul în care primarii își fundamentează solicitările, se va ține cont de necesitatea acestora, astfel încât să nu fie blocate.

"Am avut astăzi o evaluare, referitor la toate solicitările pentru care autoritățile publice locale doreau să facem memorandumuri, pentru a le înlesni toate aceste cheltuieli. Avem centralizate până acum 250 de astfel de solicitări. 250 de primării care, de cele mai multe ori, ridică aspecte comune, care țin de evenimente, precum sfârșitul de an, evenimente care țin de adiționarea unor acte pe parte de investiții, de cumpărare a unor imobile, de finalizare sau începere a unor asfaltări.

Am evaluat fiecare dintre acestea. Am avut în cursul zilei de azi întâlnire cu ministrul Finanțelor și vom face în așa fel încât să nu existe blocaj pentru toate proiectele care reprezintă investiții și să găsim soluția pentru a închide anul cum se cuvine", a declarat ministrul Dezvoltării.

În ceea ce privește solicitările pentru cheltuieli legate de petrecerile de revelion, Adrian Veștea a precizat că au fost și astfel de cereri din partea unor primari, care nu au derulat proceduri de achiziții în prealabil, cereri care nu pot fi onorate.

"Au fost astfel de solicitări, sunt solicitări care, la finele unui an bugetar, în situația în care nu ai avut o procedură prealabilă de achiziții pentru evenimente. Dacă nu au făcut-o până acum, nu au posibilitatea să o facă.

De la caz la caz, în funcție de modul în care își fundamentează toate aceste aspecte, vom ține cont și vom încerca să nu blocăm investițiile.

Îi asigur pe toți colegii din administrația publică de faptul c-am avut discuții luni cu Asociația Municipiilor din România, le-am cerut un punct de vedere, am dorit să văd ce aspecte solicită Guvernului, iar noi vom pregăti derogările, încât să nu intrăm în blocaj.

Primarii pot trimite constant astfel de solicitări pentru derogări. Important este ca toate aceste solicitări să fie bine fundamentate și justificate, iar eu am toată convingerea că vom ține cont de obiectivitatea lor și vom face în așa fel încât, în special proiectele de investiții, cele care sunt pe final și trebuie parcurse, le vom da curs", a explicat ministrul Dezvoltării.

Acesta a mai vorbit și despre contractele noi pentru asfaltări, contracte care nu pot fi onorate, ținând cont că România a intrat în sezonul rece și nu se mai pot face astfel de lucrări acum. Însă, pentru contractele vechi, în derulare, plățile noi se vor putea face, luând în calcul media primelor 9 luni, iar "în situații extreme se va încerca găsirea unor posibilități de a plăti".

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...