Galerie Foto Vama Veche, acoperită de gunoaie după minivacanța de 1 Mai
Data publicării:
Primăria comunei Limanu a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu din Constanța, care au verificat măsurile de salubrizare luate de autoritățile locale după minivacanța de 1 Mai.
Comisarii Gărzii de Mediu din Constanța au făcut un control în Vama Veche pentru verificarea măsurilor luate de Primăria Limanu după minivacanța de 1 Mai, privind starea de salubrizare a stațiunii.
"Urmare a verificărilor efectuate, UAT Limanu a fost sancționată cu amendă de 15.000 lei pentru nerespectarea obligației legale privind colectarea separată a deșeurilor generate pe raza localității și neasigurarea unei stări corespunzătoare de salubrizare", au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Aceștia au precizat că pentru remedierea neregulilor constatate s-au stabilit mai multe măsuri, urmând să se verifice stadiul rezolvării acestora.
De asemenea, Garda de Mediu Constanța a anunțat că este în legătură permanentă cu inspectorii din cadrul Apelor Române ABA-DL, împreună cu care face verificări la operatorii de plajă de pe litoral.