News Alert Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă s-a deconectat din cauza furtunilor care au cauzat „perturbații în sistemul energetic național”

Data actualizării: Data publicării:
centrala nucleara de la cernavoda
Nuclearelectrica este compania de stat care administrează centrala de la Cernavodă. Foto: Profimedia Images

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice, ca urmare a „condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național”, a anunțat SN Nuclearelectrica SA.

„Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații. În perioada următoare, specialiștii CNE Cernavodă vor lucra la identificarea cauzelor și vor efectua lucrări de remediere pentru reconectarea la sistem, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații”, precizează SN NuclearElectrica într-un comunicat de presă.

Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător, mai precizează documentul.

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unităţile 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW, aceste reactoare asigurând aproximativ 20% din necesarul de energie al României. Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting Cod roşu pentru judeţul Constanţa, localităţile Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Lumina, Corbu. De asemenea, a fost emis cod roșu de vânt, care va bătea cu 100 de kilometri la oră, conform ANM.

Mai multe zone din municipiul Constanţa au fost inundate, sâmbătă, în urma unei ploi torenţiale, iar la dispeceratul Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au fost primite aproape 80 de sesizări. De asemenea, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a zece copaci care au fost dărâmaţi de vânt.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Probleme pentru Dan Negru. Acuzaţiile care i s-au adus prezentatorului: 'Sunt praf, m-au reclamat!;
Digi FM
Dan Negru, despre situația politică din lume: „Sunt praf, nu mai înțeleg nimic. N-am crezut să apuc vremurile...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
Ce spun soldații ruși trimiși pe ascuns în sanatorii din Coreea de Nord pentru îngrijiri medicale: „Mesele...
Newsweek
250 lei în plus la pensie pentru 1.000.000 pensionari din aprilie. Șeful Casei de Pensii confirmă
Digi FM
Mesajul sfâșietor al iubitei lui Andrei Perneș, după moartea fostului concurent de la „Mireasa”: „O să ne...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Turiști terifiați de o creatură surprinsă pe o plajă din Mexic. De ce i se spune „peștele apocalipsei”
Film Now
Apropiații își fac griji pentru Jennifer Garner, după încercările prin care a trecut în ultimele luni: Toate...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”