Un viceprimar din Cluj, căutat două zile de familie şi poliţiști. El a fost găsit spânzurat în livadă

Data publicării:
banda politia nu treceti
Foto: Inquam Photos / George Călin

Viceprimarul comunei clujene Suatu, Nagy Ştefan, a fost dat dispărut de vineri dimineaţă, fiind căutat de familie şi de poliţişti. După două zile de căutări, bărbatul a fost găsit spânzurat într-o livadă.

„La data de 13 ianuarie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre plecarea voluntară a unui bărbat de 49 de ani, din comuna Suatu. Acesta ar fi plecat de la domiciliu în cursul aceleiaşi zile. Pentru depistarea acestuia, au fost organizate acţiuni de căutare, activităţi care continuă şi în prezent. Au fost angrenaţi atât poliţişti, cât şi mijloace tehnice (drone) şi patrule chinotehnice. De asemenea, căutările sunt sprijinite de localnici, urmând a fi suplimentate de jandarmi, dar şi de voluntari din cadrul CERT”, se arată într-o informare trimisă duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, potrivit Agerpres.

Primarul comunei Suatu, Szobo Mihaly, spune că nu l-a mai văzut de joi pe viceprimar.

„Joi dimineaţă a venit la lucru, am discutat cu el, eu am fost la medic apoi. După-amiază a plecat acasă, am încercat să vorbesc cu el prin telefon, nu mi-a răspuns. Vineri dimineaţă nu a mai venit la seviciu, nu l-am mai văzut de atunci”, a spus primarul.

Bărbatul a fost găsit duminică, spânzurat într-o livadă de la marginea comunei.

„Azi, în jurul orei 10.30, bărbatul de 49 de ani, din comuna Suatu, județul Cluj a fost găsit fără viață, spânzurat. Cadavrul acestuia a fost identificat în extravilanul localității Suatu, județul Cluj, în urma unor evaluări primare, fără semne vizibile de violență.

Activitățile de căutare coordonate de Serviciul de Investigații Criminale au fost demarate la data de 13 ianuarie a.c., fiind implicate în jur de 100 de persoane în total, atât localnici, cât și polițiști, jandarmi, voluntari din cadrul CERT, specialiști criminaliști, dar și echipaje canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Asociației Câini de Salvare Transilvania”, au precizat anchetatorii, potrivit Ziarului de Cluj.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri