Poliţiştii de frontieră și angajaţii Gărzii de Mediu Satu Mare au blocat intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu deşeuri, constând în 23 de tone de anvelope uzate, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Transportul de deșeuri a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
„S-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni români, în vârstă de 34, respectiv 52 de ani, conducând două automarfare înmatriculate în România. Cei doi şoferi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri uzate, de la o societate comercială din Germania cu destinaţia judeţul Bihor”, se arată într-un comunicat al ITPF Sighetu Marmaţiei, citat de Agerpres.
Deoarece existau suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente necesare importului de deşeuri.
Autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.
Editor : B.P.