Un tunisian de 27 de ani, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Victor Babeş" din Timişoara, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce şi-a lovit un compatriot cu un cuţit în spate, într-o sală de curs a Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, informează Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici, a explicat pentru AGERPRES că un student tunisian la UMF Timişoara la şi-a adus prietenul venit în vizită, din Tunisia, în sala de cursuri a Institutului de Boli Cardiovasculare. "Acolo, i-a relatat amicului că un alt coleg, tot tunisian, îi inspiră teamă. Cei doi au vrut să discute cu bărbatul de care se temea, pentru a aplana eventuale conflicte ulterioare. Agresorul l-a lovit cu un cuţit în spate pe vizitator. La audieri, agresorul şi-a recunoscut vina şi a fost reţinut pentru 24 de ore pentru loviri şi alte violenţe", a afirmat Alexandra Petrovici.
Victima a primit îngrijirile medicale, iar viaţa nu îi este în pericol, a mai precizat Petrovici.
Editor web: Vlad Mironescu