Un nou caz de vaccinare „la chiuvetă”. Un medic din Mehedinți ar fi dat certificate false și avea o rețea care îi aducea clienți

Data publicării:
doze vaccin pfizer biontech
Doze de vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

Percheziţii într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă. Poliţiştii au descins în această dimineaţă la şase adrese din trei judeţe.

Oamenii legii au început în urmă cu câteva luni să instrumenteze dosarul, după ce au primit informaţii că un medic din Mehedinţi face imunizări fictive şi că mai multe persoane din Gorj şi Timiş ar ajuta oamenii să ajungă la acesta.

Potrivit unor surse judiciare, totul se desfăşura în cabinetul medicului din Mehedinţi. Doctorul arunca dozele la chiuvetă şi introducea datele în registrul electronic de vaccinare, astfel încat persoanele respective să apară imunizate impotriva Sars-Cov 2.

Anchetatorii au ridicat probe de la cele 6 adrese, iar persoanele implicate vor fi duse la audieri.

„În dosar se efectuează cercetări cu privire la infracţiunile de fals intelectual, uz de fals, fals informatic şi zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane s-au prezentat pentru a fi internate la spital cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 şi au prezentat la internare certificate de vaccinare anti-covid, pentru care există suspiciunea că ar fi false, potrivit unui comunicat al IPJ Timiş, citat de Agerpres.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...