Un fost poliţist din Constanţa nu poate justifica suma de 141.000 de euro
Data publicării:
Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că un fost ofiţer de poliţie din Constanţa nu poate justifica suma de 141.000 de euro prin veniturile realizate, fiind sesizată în acest sens Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 562.220 lei (141.831 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Mocanu, fost funcţionar public cu statut special (ofiţer de poliţie) în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice de către Ioan Mocanu.