O navă ARSVOM a salvat pe mare un marinar ucrainean care avea probleme cardiace

Data actualizării: Data publicării:
remot=rcher pe mare si marinari care vin cu alta nava la o interventie de salvare
Nava de salvare Artemis a ajuns la remorcherul pe care se afla marinarul ucrainean. Foto: ARSVOM

Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a intervenit sâmbătă dimineață pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul, care acuza probleme cardiace, a fost adus în siguranță la mal.

ACTUALIZARE Nava de salvare Artemis a reușit să preia și să aducă la mal marinarul ucrainean care avea nevoie de intervenție, anunță Agenția ARSVOM.

„În jurul orei 09:45 a început operațiunea de preluare a bolnavului. Bărbatul a fost preluat în stare stabilă și conștient, urmând a fi adus în Dana de Pasageri și predat serviciului medical de ambulanță.

La ora 10:49 bolnavul a fost predat la Ambulanță”, a precizat ARSVOM într-o postare pe Facebook, alături de câteva imagini din timpul intervenției.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inișială

Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că au fost alertaţi, sâmbătă dimineaţă, de către Centrul Maritim de Coordonare pentru a face o operaţiune de tip Medevac.

„La aproximativ 8 Mm travers Tuzla, la bordul remorcherului Ares, sub pavilion Camerun, un marinar ucrainean necesită ajutor medical de urgenţă. Acesta acuză probleme cardiace.Nava SAR Artemis, din cadrul ARSVOM, s-a deplasat cu toată viteza în zona indicată”, au transmis reprezentanţii ARSVOM, potrivit News.ro.

Intervenţia este în desfăşurare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri