Video Un drum din județul Vâlcea a fost rupt de viitură. Șapte familii au rămas izolate

Data actualizării: Data publicării:
drum din stoenesti
Un drum din comuna Stoenești, județul Vâlcea, a fost rupt după ce pârâul Govora a ieșit din matcă. FOTO: Captură video Digi24

Un drum din comuna Stoenești, județul Vâlcea, a fost rupt după ce pârâul Govora a ieșit din matcă.


Mai multe familii din comuna Stoeneşti au rămas izolate, vineri seara, după ce pârâul Govora a ieşit din matcă în urma precipitaţiilor abundente şi a distrus calea de acces rutier către satul Budurăşti pe o lungime de circa 100 de metri.

Primarul localităţii, Gheorghe Dumbravă, a precizat că în satul respectiv sunt şapte familii, care nu mai pot ajunge decât pe jos la locuinţele lor, în zonă nefiind altă cale de acces.

Inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Dan Pascaru, a declarat că se caută, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, o soluţie pentru punerea în siguranţă a acestui drum comunal, apa rupându-l pe anumite porţiuni până aproape de gardul proprietăţilor din apropiere, astfel că două dintre familii sunt nevoite să treacă prin curţile vecinilor pentru a ajunge acasă.

Şeful ISU Vâlcea a precizat însă că nu se pune problema să fie evacuate persoane sau bunuri din zonă, gospodăriile fiind situate la o distanţă destul de mare de pârâu.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri