Un bărbat care pretindea că este fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu și cerea bani unor persoane înstărite, despre care citea în revista Forbes, este cercetat penal pentru înșelăciune. El spunea că banii vor ajunge la o tânără cu probleme psihice care are nevoie de ei pentru a-și plăti căminul studențesc. A contactat cinci oameni bogați, dintre care doi i-au trimis diferite sume de bani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunțat, miercuri, că au început urmărirea penală faţă de un bărbat acuzat de înşelăciune în formă continuată. El este suspect de comiterea a cinci astfel de fapte, persoanele pe care le înşela fiind oameni înstăriţi, despre care citea în revista Forbes.
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 4.06.2023 – 20.06.2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare un număr de cinci persoane fizice cunoscute ca având o situaţie materială bună (pe care le identifica din analizarea revistei Forbes), prin folosirea numelui Rodica Stănoiu şi a calităţii de fost ministru al Justiţiei şi senator în Parlamentul României, prezentându-le acestora ca adevărată împrejurarea mincinoasă că se îngrijeşte de o persoană cu o situaţie financiară precară şi dizabilităţi psihice care are nevoie de bani pentru a putea locui în continuare într-un cămin studenţesc situat în municipiul Bucureşti, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare de 6500 de lei, în dauna a două persoane vătămate, în cazul celorlalte persoane vătămate nefiind produsă o pagubă din motive independente de voinţa autorului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, potrivit News.ro.
Procurorii solicită judecătorilor arestarea preventivă a suspectului.
Editor : I.C